Filiala PNL Constanţa şi-a desemnat duminică, prin vot secret, candidaţii pentru alegerile parlamentare din decembrie, lista fiind alcătuită "100% din oameni noi", care nu au mai deţinut până acum vreun mandat de deputat sau senator.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Comitetul Judeţean Executiv şi Biroul Politic Judeţean al filialei Constanţa a PNL au stabilit duminică, prin vot secret, componenţa listei de candidaţi la alegerile parlamentare din 11 decembrie.
În ordinea voturilor obţinute, la Camera Deputaţilor pe cele patru locuri eligibile se regăsesc Bogdan Huţucă (fost secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice), Robert Boroianu (patronul fabricii de mezeluri Gepeto), Ana Marcu şi George Niculescu. La Senat, pe cele două locuri considerate eligibile de către partid se află fostul rector al Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", contraamiralul de flotilă (rez.) Vergil Chiţac şi avocata Sorina Tuşa.
În urma votului, preşedintele organizaţiei PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, a anunţat că filiala va derula campania electorală sub sloganul "100% oameni noi pentru Constanţa".
Senatorul Puiu Haşotti a fost singurul parlamentar constănţean care a absentat de la şedinţa pentru desemnarea candidaţilor, el exprimându-şi astfel dezacordul faţă de iniţiativa liderului PNL Constanţa care a propus ca actualii parlamentari să nu mai candideze. AGERPRES
Constanţa: Filiala PNL şi-a desemnat candidaţii la parlamentare
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

563
Guvernul dă detaliile repatrierii Coifului de la Coțofenești și a brățărilor dacice, recuperate în urma furtului din Olanda
563

7.221
„Ați pariat greșit! Veți fi nevoiți să îl demiteți voi pe Bolojan” - Cel mai votat om din PNL avertizează PSD-ul
7.221

78
AEP a virat subvențiile de la stat în contul partidelor politice
78

133
Petrișor Peiu (AUR): Guvernul Bolojan trebuie să cadă pentru că are trei trimestre de scădere economică și pentru că a dus inflația la 10%, nu pentru că s-a certat Grindeanu cu Bolojan!
133

4.555
Marius Tucă îi duce "crucea" lui Bolojan: Va avea același destin politic nefast ca Ludovic Orban, Florin Cîțu, Marcel Ciolacu sau Nicolae Ciucă!
4.555

10.955
Planul președintelui Nicușor Dan pentru majoritatea de guvernare / ANALIZĂ
10.955

1.708
Cu riscul unei crize alimentare tot mai aproape, fermierii bat la Ușa Guvernului: Să lase prostiile și să acționeze!
1.708

1.850
Alexandru Rogobete explică miza negocierilor cu Pfizer: "Rolul meu în momentul de față este să găsesc o soluție"
1.850

5.458
Simina Tănăsescu susține că nu ar schimba Constituția: "Aș modifica un singur cuvânt din legea CCR”
5.458

326
Tre' să iubim mult viața asta a noastră, contemporană. E o scumpă...
326

14.965
VIDEO Șefa CCR, Simina Tănăsescu, explică anularea alegerilor prezidențiale din 2024: 'Sunt trei motive...'
14.965

7.917
Bolojan, vizită nocturnă în PNL: Nu demisionează! / „Când te înjură unii, e ca o binecuvântare”
7.917

3.090
Scandal politic pe prăbușirea economiei. Năsui îi dă replică lui Grindeanu: „A făcut parte din problemă”
3.090
















Comentează