Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Constantin explica de ce a ajuns Antonescu seful Senatului

Daniel Constantin
Daniel Constantin a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti, că preşedintele Senatului, Crin Antonescu, ocupă această funcţie în condiţiile în care preşedinţia acestei Camere revine Partidului Conservator în urma înţelegerilor politice, transmite corespondentul MEDIAFAX. Constantin a menţionat că PC nu vrea să-l înlăture pe Antonescu de la preşedinţia Senatului, dar că face publice astfel de precizări pentru că au fost "propagate neadevăruri" din zona lui Crin Antonescu. "Mi s-a părut că au fost propagate neadevăruri, în special din zona domnului preşedinte Crin Antonescu, ca atare am clarificat ce s-a întâmplat cu funcţia de preşedinte al Senatului, fără a avea pretenţia de a-i solicita domnului Antonescu această funcţie sau fără a avea pretenţia de a-l schimba pe domnul Antonescu. Nu. Domnul Antonescu este pe o funcţie a Partidului Conservator la Senatul României, pentru a potenţa candidatura dânsului la Preşedinţia României. Am avut această intenţie atunci, când am considerat că este cea mai potrivită persoană pentru funcţia de preşedinte, chiar dacă era a Partidului Conservator, eram într-o alianţă de centru-dreapta şi considerăm şi acum că este cel mai potrivit pentru această funcţie", a spus Daniel Constantin. Preşedintele PC a menţionat că, dacă în protocolul Alianţei de Centru-Dreapta a existat condiţia ca PC să primească preşedinţia Senatului dacă Antonescu devine preşedinte al României, există un alt protocol, semnat de preşedinţii PSD, PNL şi PC, care nu impune nicio condiţie pentru ca funcţia de preşedinte al Senatului să revină PC. "Trebuie să recunoaştem lucruri evidente, pe care se pare că unii le-au uitat, că această funcţie era, printr-un protocol semnat de domnul Antonescu, de domnul Ponta şi de mine, a Partidului Conservator, fără niciun fel de altfel de condiţii. Dacă în protocolul ACD există această condiţionare, că în cazul în care domnul Antonescu ajunge preşedinte atunci funcţia de preşedinte al Senatului e a noastră, în celălalt document pe care l-am prezentat ieri (joi - n.r.), lucrurile erau evidente. Domnul Antonescu s-a angajat sub semnătură că funcţia de preşedinte al Senatului este a Partidului Conservator. E un lucru pe care am vrut doar să-l lămuresc fără, repet, a avea vreo pretenţie cu privire la această chestiune. Dar cred că e important să spunem adevărul şi să nu mai propagăm tot felul de neadevăruri, ca să nu spun mai mult" a adăugat Constantin. În ceea ce priveşte funcţia de viceprim-ministru pe care Partidul Conservator o revendică, liderul PC spune că protocolul ACD prevedea că PC are dreptul la un astfel de mandat şi că nu a cerut niciodată să aibă vicepremier fiindcă a făcut "concesii" pentru "binele USL". "Discuţia vizavi de această funcţie (de vicepremier – n.r.) a reieşit ca urmare a reorganizării Guvernului, reorganizare solicitată de domnul Antonescu. Domnul prim-ministru, care conduce Guvernul şi trebuie să aibă un guvern funcţional, a emis această ipoteză, că pentru a fi un Guvern funcţional trebuie să avem patru funcţii de viceprim-ministru pentru fiecare partid component. Dacă nu se doreşte acest lucru, eu mă uit şi la cealaltă componentă politică şi, dacă vă uitaţi şi dumneavoastră şi oamenii de bună credinţă, vor vedea că există această funcţie prevăzută în protocolul ACD la punctul 724, că în cazul în care sunt mai multe funcţii de viceprim-ministru una trebuie să revină şi PNL, una trebuie să revină şi PC. O să mă întrebaţi de ce nu am folosit acest articol până acum. Pentru că am vrut binele USL. Pentru că am făcut această concesie şi am spus nu vrem viceprim-ministru în 2012. Chiar dacă tot algoritmul calculat în ACD spunea că trebuie să avem două funcţii de ministru plus una viceprim-ministru, eu am ieşit atunci şi am spus că renunţăm la viceprim-ministru, dar nu pentru că nu s-ar cuveni, ci pentru că vrem să facem o concesie şi să mergem mai departe", a declarat el. "Am făcut nenumărate concesii, chiar dacă domnul Antonescu nu mai vede astăzi, am făcut şi sunt dispus să fac foarte multe concesii pentru USL. Dar când cineva vine şi spune că eram buni şi aveam zece la sută atunci când făceam concesii, iar astăzi suntem doar de unu la sută şi nu mai suntem buni, este un lucru pe care nu pot să-l accept", a mai spus Daniel Constantin. Întrebat ce concesii este dispus să mai facă, preşedintele PC a spus că formaţiunea pe care o conduce este acum în USD şi că deciziile, inclusiv concesiile, trebuie discutate de conducerea USD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.