CONSTANTIN NOICA ÎŞI SCRIA GENIALELE CUGETĂRI PE O SCÂNDURĂ ŢINUTĂ PE GENUNCHI

Se împlinesc 112 ani de la ziua când Dumnezeu ni l-a dat pe Constantin Noica, filosoful cu aură de ascet, cel care a oferit șansa de a rămâne manuscriselor eminesciene, realizând ca celebra ladă, purtată de Poet de la o gazdă la alta, să-și găsească în sfârșit liniștea. Și deoarece e 12 iulie, ziua când s-a născut Constantin Noica, îmi reapar în amintire pașii spre Păltiniși din ”Drumuri de dor prin Țara dragă”, cărarea trecând prin Rășinarii lui Cioran și Octavian Goga. De meşteri din Răşinari a fost ridicată bisericuţa de la Păltiniş, unde pe români îi atrage nu doar natura pitorească și salba de vile declarate monumente istorice, ci, îndeosebi, interesul pentru filosoful, izolat în ultimii ani ai vieţii în aceste locuri. Dar cele mai vizitate sunt Schitul şi Casa memorială Constantin Noica. Schitul constituie o biserică de lemn, ridicată în deceniul trei al secolului XX unde se află mormântul lui Constantin Noica. În ultimii şase ani de viaţă a filosofului, drumul spre căsuţa ce-l adăpostea în izolare a fost bătătorit de sute de tineri iubitori de libertatea cugetului. Se spune că cel mai des l-au vizitat Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, iar Securitatea l-a supravegheat îndeaproape. Bătrânii locului şi-l amintesc cum a apărut în prima zi, cu paltonul purtat în închisoarea de la Jilava, cu o băscuţă roasă, ca şi paltonaşul. Marele filosof locuia într-o cameră micuţă, mobilată modest, cu două paturi, un dulap şi o noptieră. Ziua era văzut pe acelaşi traseu, indiferent de cum era vremea. După amiază, începeau scrisul, gândirea. Seara, de la 8 putea veni oricine la el. Mica, modesta cabană, unde filozoful a înfiinţat „Şcoala de la Păltiniş” a fost cumpărată de Gabriel Liiceanu şi transformată astăzi în „Vila lui Noica”, unde oricine poate vedea austeritatea în care şi-a sfârşit viaţa marele gânditor. De fapt, casa este numită simbolic „a lui Noica”. El a închiriat doar o cămăruţă cu un spaţiu de opt metri pătraţi, în care încăpeau două paturi şi o mică chiuvetă. Constantin Noica îşi scria genialele cugetări pe o scândură ţinută pe genunchi. (Maria Toaca, Cernauti)