Celebrul brand Aston Martin, recunoscut drept una dintre mașinile preferate ale lui James Bond, plănuiește să își listeze un pachet de acțiuni reprezentând 25% din companie, spre finalul acestui an, pe Bursa de la Londra, ca urmare a rezultatelor financiare foarte bune, transmite Reuters, potrivit Mediafax..
Compania, cu o istorie de 105 de ani poate ajunge la o evaluare de 5 miliarde de lire sterline (6,4 miliarde de dolari), ca urmare a ofertei publice inițiale (IPO) anunțate, potrivit surselor consultate de Reuters, după ce și-a extins tipurile de modele și producția. Producătorul britanic de automobile a revenit pe profit anul trecut, pentru prima dată după șapte ani, revenindu-și după ce, în diverși ani, a intrat în faliment de șapte ori.
Aston a obținut, în primul semestru al acestui an, un profit ajustat înainte de impozitare de 42 de milioane de lire sterline, în condițiile în care veniturile i-au crescut cu 8%, până la 445 de milioane de lire sterline, datorită cererii puternice pentru modelele coupe DB11 și Volante. Compania prognozează că anul acesta își va crește vânzările la 6.400 de autovehicule față de 6.200 anul trecut, iar, pentru anul viitor își propune să ajungă la aproximativ 7.300 de automobile, un nivel al vânzărilor la fel de ridicat precum cel realizat în 2007 - înainte de criza financiară.
După ce l-a angajat CEO pe Andy Palmer, în 2014, acționarii principali ai firmei au investit 200 de milioane de lire sterline pentru modernizarea liniei de producție, producerea unor noi vehicule cu emisii reduse și pentru a realiza primul SUV, care va intra în producție anul viitor. Astfel, se estimează că va ajunge la vânzări de aproape 10.000 de unități în 2020.
Listarea Aston Martin se face în contextul în care Ferrari, celebrul rival al britanicilor, s-a listat pe Bursa de la New York în 2015, iar, în ultimii anii, alte mărci britanice cunoscute, Jaguar și Bentley, au fost preluate de către proprietari străini.
Se așteaptă ca pachetul de acțiuni vândut pe bursă să aparțină acționarilor majoritari, fondurile de private equity cu acționari kuweitieni și italieni. Totuși, grupul italian Investindustrial, investitorul kuweitian Dar și grupul german Daimler, care deține 5%, vor păstra pachete de acțiuni ale companiei după IPO.
În așteptarea unei decizii finale, prospectul IPO-ului se estimează că va fi publicat în jurul datei de 20 septembrie, în condițiile în care producătorul de mașini sport care pot costa sute de mii de lire sterline speră să atragă investitorii bogați care doresc să dețină o parte dintr-un brand de lux. Sursele citate de Reuters au menționat că Aston Martin a depus un document de înregistrate a IPO-ului la Financial Conduct Authority, autoritatea de profil britanică, dar într-un moment în care CEO-ul Tesla, Elon Mask, a atras presiuni suplimentare asupra operațiunilor de listare, astfel că procedura a fost amânată.
Aston vinde aproximativ 25% din mașinile sale în Uniunea Europeană, deținând o singură fabrică, la Gaydon (în centrul Angliei), iar pe a doua o va deschide în Țara Galilor, anul viitor. Șefii producătorului britanic nu sunt îngrijorați de taxele impuse ca urmare a Brexitului, considerând că vor fi atât de o parte (UE), cât și de cealaltă (Regatul Unit); sunt îngrijorați mai mult de eventualele creșteri de taxe vamale și înăsprirea condițiilor de vămuire, ceea ce ar putea determina o majorare semnificativă a prețurilor deja ridicate ale modelelor sale.
De asemenea, la fel ca mulți dintre constructorii britanici, Aston Martin importă piese din Europa, inclusiv motoarele care sunt fabricate în Germania, astfel că s-ar putea confrunta cu întârzieri ale stocurilor în porturi, în cazul în care Marea Britanie va ieși din UE fără acord. De altfel, firma britanică și-a crescut stocurile, pregătindu-se pentru orice eventualitate.
Brandul Aston Martin este renumit pentru fabricarea mașinii sportive pe care o conduce agentul secret James Bond, din seria de filme cu același nume, spre deosebire de cărțile lui Ian Fleming, unde cele mai multe dintre mașinile Bond sunt Bentley.
Comentează