Ceremonia oficială de inaugurare a Consulatului General al României la Miami a avut loc miercuri, 14 noiembrie, anunţă ambasada României în SUA, care adaugă că la eveniment au luat parte reprezentanţi ai autorităţilor locale americane (Oficiul pentru Misiuni Străine al Departamentului de Stat, Primăria oraşului Miami), ai corpului consular, mediului de afaceri şi membri ai comunităţii româneşti din statul Florida.
Într-un comunicat remis joi AGERPRES, ambasada citată relevă că inaugurarea noului oficiu consular s-a desfăşurat în prezenţa secretarului general al Ministerului Afacerilor Externe, Cosmin Dinescu, şi a directorului general, şef al Departamentului Consular, Bogdan Stănescu.
Din partea Ambasadei României la Washington a participat Cristian Gaginsky, prim-colaborator, arată sursa menţionată.
În mesajul adresat în numele ambasadorului României, George Cristian Maior, participanţilor la ceremonie, reprezentantul ambasadei a evocat legăturile strânse pe care ambasada şi autorităţile române le-au dezvoltat în mod consecvent cu comunitatea românească din Florida, deschiderea noului oficiu consular fiind un demers de recunoaştere a importantei prezente româneşti locale, adaugă comunicatul.
"În anul în care aniversăm Centenarul Marii Uniri şi onorăm contribuţia românilor de pretutindeni la identitatea, afirmarea şi consolidarea statului român modern, este probabil cel mai potrivit mod de a accentua prezenţa românească pe teritoriul american şi de a veni mai aproape de românii care trăiesc în statul Florida şi statele învecinate. Este de asemenea un demers de dezvoltare a parteneriatului româno-american, prin adăugarea unei facilităţi importante de sprijin al cooperării dintre autorităţile locale americane şi cele române şi de încurajare a iniţiativelor economice bilaterale.", se arată în mesajul transmis de ambasadorul român.
Consulatul General al României la Miami îşi exercită jurisdicţia consulară în statele Alabama, Florida, Louisiana, Georgia, Mississippi, Texas, insulele şi Teritoriile SUA din Oceanul Atlantic şi Marea Caraibilor (Puerto Rico şi Insulele Virgine Americane).
Sediul Consulatului general al României la Miami se află la adresa: 1101 Brickell Avenue, suite N600, Miami, FL 33131, alte coordonate de contact fiind: pagina de internet: http://miami.mae.ro; telefoane informaţii consulare pentru cetăţenii români (Call Center - Bucureşti): +1.305.763.8714 şi +1.305.763.8874; adresă unică de e-mail pentru solicitarea de informaţii consulare: contact@informatiiconsulare.ro.
Consulatul General al României la Miami a fost inaugurat în cadrul unei ceremonii oficiale
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

117
'Suntem foarte îngrijoraţi'. Tokes Laszlo provoacă valuri înainte de alegerile din Ungaria
117

1.292
CTP, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "George Simion a arătat că ultimul lui stăpân, cel mai de sus stăpân, este Putin, nu Trump"
1.292

24
Pavel Popescu: Decizia privind capabilitățile militare americane este „un nou moment 1999” pentru România
24

802
Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei de Apărare, pentru STIRIPESURSE.RO: 'Este garanția noastră de securitate'
802

570
Ministrul Agriculturii anunță motorină la 4 lei pentru fermieri: Se vor da tichete speciale
570

1.366
Victor Ponta dezvăluie că România se va îndatora cu 26 de miliarde de euro în 2026: Mergem într-o direcție greșită
1.366

1.688
Noi nereguli pe plajele din Năvodari: după rezervorul de gaz, a fost descoperită o nouă problemă
1.688

3.412
Mircea Geoană anunță cum se schimbă relația România - SUA după decizia CSAT privind baza de la Kogălniceanu
3.412

3.761
Ion Cristoiu, după ce România a acceptat solicitarea SUA: 'AUR este marele câștigător al momentului'
3.761

27
Şedinţă de guvern - joi - Acord cu R. Moldova privind controlul coordonat al frontierei pe teritoriul României, pe agendă
27

3.053
Presa greacă explică planurile Israelului în Iran: Au în vedere un scenariu de tip Ceaușescu în România, în 1989
3.053

848
Avocații lui Nelu Tătaru cer eliminarea intereptărilor DGA din dosar, pe baza unei dispoziții ÎCCJ
848

3.271
VIDEO Surpriză la Ministerul Agriculturii - Ministrul Florin Barbu anunță că nu-și mai dorește portofoliul
3.271

















Comentează