Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consultare populară privind reforma constituţională în Rusia pe 22 aprilie

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a aprobat desfăşurarea pe 22 aprilie a unei consultări populare privind reforma constituţională pe care a cerut-o la jumătatea lunii trecute, a anunţat miercuri un deputat rus, citat de agenţiile Reuters şi EFE.

''Vladimir Putin tocmai şi-a dat acordul'', a declarat în faţa presei deputatul Pavel Kraşeninnikov. Ziua de miercuri, 22 aprilie, va fi declarată nelucrătoare, a mai precizat el.

Această dată a fost sugerată şi de grupul de lucru pentru revizuirea Constituţiei. În aceeaşi zi se vor aniversa 150 de ani de la naşterea lui Lenin, motiv pentru care comuniştii ruşi s-au declarat împotriva organizării consultării populare pe 22 aprilie.

Principala măsură de reformă constituţională anunţată de preşedintele rus vizează consolidarea rolului Parlamentului în formarea guvernului, oferindu-i-se prerogativa alegerii şefului guvernului pe care preşedintele va fi apoi obligat să-l numească. În prezent, Duma confirmă alegerea făcută de şeful statului.

Citește și: BREAKING - Vasile Florin Cîţu, desemnat candidat pentru funcţia de prim-ministru de către preşedintele Klaus Iohannis.

Totuşi, Vladimir Putin, al cărui actual mandat se încheie în 2024 şi care conform Constituţiei în vigoare nu are dreptul să candideze din nou, a subliniat că Rusia trebuie să fie în continuare condusă de un sistem prezidenţial. El a estimat că Rusia este suficient de ''matură'' pentru o schimbare ''semnificativă''. Cele două camere ale legislativului sunt însă dominate de partidele pro-Putin şi nu se opun niciodată voinţei Kremlinului.

Anunţul său privind revizuirea Constituţiei a fost interpretat de unii analişti şi opozanţi drept o dovadă că Putin îşi plănuieşte viitorul pentru perioada post-2024. În opinia principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, indiferent ce ar anunţa Putin, acesta caută ''să rămână lider pe viaţă''

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.