Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Continuă curățenia în Poliție: Șef de post, reținut pentru luare de mită

politia uniforma

Un şef de post din judeţul Gorj a fost reţinut, joi, pentru luare de mită, poliţistul fiind suspectat că ar fi primit bani de la doi şoferi.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, agentul şef de poliţie, desemnat şef de post, este cercetat pentru săvârşirea a câte două infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual.

"Din materialul probatoriu administrat până în prezent rezultă suspiciunea rezonabilă că în data de 24 august 2020, în jurul orelor 15,00, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, efectuând un control în trafic pe sectorul de drum Gureni Peştişani, de pe raza comunei Peştişani, judeţul Gorj, împreună cu alte persoane, cu ocazia opririi în trafic pentru control a autoturismului (...) care avea tractat un motocompresor (...), care nu avea inspecţia tehnică periodică valabilă (...), suspectul nu a dispus măsurile legale constând în sancţionarea contravenţională a conducătorului auto cu amendă şi ridicarea certificatului de înmatriculare al vehiculului. Totodată, suspectul nu a evidenţiat în raportul întocmit, împrejurările privind oprirea vehiculelor susmenţionate, solicitând conducătorului auto să remită cu titlu de mită o sumă de bani unei angajate a SC ... SRL, urmând ca angajata să remită ulterior respectiva sumă (500 de lei) agentului de poliţie, pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, conform celor sus-menţionate", se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, poliţistul a primit pe 9 martie 2023, de la o investigatoare, suma de 850 de lei pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi a nu aplica măsura suspendării permisului de conducere pentru abaterea constatată, respectiv depăşire prin loc interzis prin călcarea liniei continue.

"Agentul de poliţie a procedat la întocmirea în fals a unui proces-verbal de contravenţie, în care a consemnat, contrar adevărului, că persoana respectivă ar fi săvârşit în calitate de pieton abaterea contravenţională constând în traversarea neregulamentară. Copia procesului verbal de sancţionare contravenţională nu a fost înmânată de către suspect persoanei în cauză", se precizează în comunicat.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj anunţă că sunt continuate cercetările în acest caz.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.