Continuă seria turiștilor morți pe insulele din Grecia: Un nou deces suspect a fost descoperit în Creta

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 29-09-2024

Actualizat: 29-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Vacantion in Greece

Pompierii greci anunţă duminică faptul că au descoperit mort un turist german sexagenar, dat dispărut în urmă cu două zile, n timpul unei drumeţii pe Insula Creta (sud), relatează AFP.

”Drumeţul a fost găsit mort într-un loc dificil accesibil, în apropiere de Mănăstirea Agios Antonios”, la Chania, anunţă într-un comunicat serviciul pompierilor.

Căutările pompierilor şi Pazei de Coastă s-au concentrat sâmbătă asupra coastelor şi regiunii muntoase Chania, situată în vestul insulei, unde a plecat să se plimbe vineri împreună cu membri ai familiei.

Membrii familiei sale s-au întors la punctul de plecare vineri seara, însă nu şi sexagenarul, şi au alertat autorităţile, potrivit agenţiei greceşti de presă Ana.

Cel puţin opt turişti - majoritatea în vârstă de peste 60 de ani - plecaţi în drumeţie pe insule greceşti au fost găsiţi morţi în această vară, care s-a dovedit extrem de caldă.

La 24 iunie, alt turist german, în vârstă de 68 de ani, a fost găsit mort în Creta.

Cu zece zile mai înainte, două turiste franţuzoaice în vârstă de 64 şi 73 de ani au ”dispărut” în timpul unei drumeţii în Grecia.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri