Autorităţile bulgare au anunţat miercuri găsirea unui nou pachet cu cocaină în largul coastelor bulgare ale Mării Negre, informează BTA potrivit Agerpres.
Pachetul, al treilea în zece zile, a fost descoperit marţi seara de o patrulă a poliţiei de frontieră, plutind ataşat de o vestă de salvare, în apropiere de Kaliakra, în nordul litoralului bulgar, a precizat procuratura locală, citată de postul naţional de radio.
Înăuntru se aflau 16 pungi de câte 1,1 kilograme de cocaină.
Experţii încearcă acum să stabilească dacă drogul provine din acelaşi lot cu cel găsit mai devreme în aprilie, mai întâi în largul localităţii Tiulenovo, acum şase zile, iar a doua zi în dreptul staţiunii Sunny Day.
Captura de la Tiulenovo a fost de 170 de kilograme, iar cea de la Sunny Day de puţin peste 25. În amândouă situaţiile a fost vorba de cocaină de cea mai mare puritate, potrivit experţilor.
Autorităţile au lansat o anchetă în acest caz, menţionează BTA
Continuă valul de droguri pe litoralul Mării Negre - Autorităţile bulgare au anunţat miercuri găsirea unui nou pachet cu cocaină în largul coastelor bulgare
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1.856
Cum devine Vladimir Putin marele câștigător al războiului din Iran: Rusia își găsește colacul de salvare
1.856

31
Importurile europene de armament s-au triplat după ce Rusia a invadat Ucraina (raport)
31

26
Germania: Producția industrială începe 2026 cu cel mai redus nivel din perioada pandemiei
26

296
Deja se discută de asasinarea liderului iranian, Mojtaba Khamenei: China se opune vehement
296

124
VIDEO Armata israeliană anunţă că a lovit centre de comandă legate de forţele de securitate iraniene
124

2.595
VIDEO Fox News a comis o mare gafă și i-au prezentat scuze live lui Donald Trump
2.595

2.129
Gardienii Revoluției din Iran se aliniază în spatele noului lider: I-au jurat supunere deplină
2.129

838
Noi explozii la Dubai: pe cer au fost văzute avioane de vânătoare
838

2.078
Plan de urgență al marilor economii G7 după explozia prețurilor la petrol
2.078

2.947
UPDATE Explozie în faţa unei sinagogi din Belgia, în contextul amenințărilor Iranului împotriva Europei
2.947

4.655
Semne de întrebare la Teheran: Noul lider suprem al Iranului ar fi fost rănit în război. Mojtaba Khamenei nu fusese văzut de la începutul atacurilor
4.655

2.105
Punctele cheie ale războiului din Orientul Mijociu: Ce știm după 10 zile de conflict și ce semne de întrebare ne-au rămas
2.105

16.665
VIDEO Prima ruptură majoră între SUA și Israel după invazia în Iran: „Bibi” l-ar fi „făcut” pe la spate pe Trump, iar acum sunt neînțelegeri (surse)
16.665

















Comentează