Administraţia Domeniului Public Sector 1 anunţă pe SICAP licitaţie pentru lucrări de întreţinere a străzilor de pe raza administrativ teritorială a sectorului, în cadrul unui contract cadru cu o durată de patru ani şi cu o valoare estimată între 217.572.901 - 373.025.084 lei, arată Agerpres.
"Acordul cadru supus procedurii de atribuire are ca obiect executarea lucrărilor de întreţinere a străzilor şi cuprinde operaţiuni de reparaţii a fisurilor, crăpăturilor, suprafeţelor deteriorate, menţinerea planeităţii şi capacităţii portante. Implementarea se va realiza prin încheierea unor contracte subsecvente în funcţie de necesităţile concrete identificate în perioada de derulare a acordului - cadru", prevede anunţul.
Contractul este împărţit în trei loturi, în funcţie de zonele în care urmează să fie efectuate lucrărilor. În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va reprezenta 60%, perioada de garanţie a lucrărilor 20%, iar durata de execuţie a unui contract etalon 20%. Termenul limită pentru primirea ofertelor: 13 august.
Comentează