Contract pentru elaborarea documentaţiei necesare pentru finanţarea proiectului Drum Expres Craiova-Piteşti

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 05-12-2017

Actualizat: 05-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Europa FM

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, marţi, că a semnat un contract pentru elaborarea documentaţiei necesare pentru cererea de finanţare a proiectului ”Drum Expres Craiova-Piteşti”. Contractul, în valoare de 68.000 de lei, a fost semnat cu S.C. AVENSA CONSULTING S.R.L. care va completa Studiul de Fezabilitate.

CNAIR a încheiat cu S.C. AVENSA CONSULTING S.R.L contractul de servicii ”Elaborarea documentaţiei suport pentru Cererea de Finanţare pentru proiectul ”Drum Expres Craiova-Piteşti” nr. 92/95098. ”Obiectivul Contractului de Servicii îl reprezintă completarea Studiului de Fezabilitate existent pentru Drumul Expres Craiova-Piteşti, prin întocmirea documentaţiei justificative necesară pregătirii cererii de finanţare aferente proiectului, din Fondul de Dezvoltare Regională, în cadrul exerciţiului financiar 2014-2020, în conformitate cu legislaţia europeană în vigoare ce reglementează transmiterea informaţiilor referitoare la proiectele majore”, anunţă CNAIR.

Documentaţia pregătită va susţine necesitatea şi oportunitatea investiţiei şi va fundamenta maturitatea proiectului din punct de vedere tehnic, economic, financiar, social şi al protecţiei mediului. Valoarea totală a contractului este de 68.000,00 lei, fără T.V.A, iar perioada de implementare este de două luni, conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri