Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Contradicții între procurorul general și Secția specială pe tema dosarului lui Liviu Dragnea - Ce spun cele două părți

Inquam Photos/ Octav Ganea
Liviu Dragnea

Conducerea Parchetului General sustine ca institutia analizeaza conflictul de competenta declansat de DNA in cazul Tel Drum, in care este cercetat Liviu Dragnea. Pe de alta parte, Sectia pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție precizeaza că anunțul privind declanșarea conflictului constitutie "susțineri fara fundament" si ca "opinia publica este indusa in eroare".

Surse judiciare sustin ca procurorul general face o analiza, asteptand depunerea tuturor documentelor, iar ulterior va decide cine va investiga dosarul.

"Vă comunicăm faptul că în cauza la care faceți referire, printr-o ordonanță din data de 21 februarie 2019 a Direcției Naționale Anticorupție — Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, a fost declanșat un conflict pozitiv de competență între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția de investigare a infracțiunilor din justiție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție, pentru a se hotărî, conform art. 63 alin. 4 din Codul de procedură penală, cu privire la efectuarea urmăririi penale", este raspunsul transmis de Parchetul General la o cererere a STIRIPESURSE.RO.

Citeste si Procurorii au DECIS - Suspecții în cazul crimei din Vrancea, reținuți. Se cere arestarea lor preventivă

Pe de alta parte, Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție susțin că nu sunt indeplinite condițiile pentru declansarea conflictului de competenta.

"Subliniem şi faptul că, afirmaţiile referitoare la insistenţa preluării de la DNA a unor dosare mediatizate pentru a fi soluţionate de secţie, cu încălcarea competenţei şi în favoarea unor oameni politici, cât şi afirmaţiile referitoare la faptul că, prin această atitudine, s-a declanşat un conflict pozitiv de competenţă cu această structură specializată de parchet, constituie susţineri fără fundament, făcute cu rea-credinţă, în încercarea repetată de discreditare a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi a procurorilor acesteia.

Conţinutul adreselor trimise la DNA s-a făcut în conformitate cu prevederile speciale ale Legii 304/2004, normele de competenţă fiind de strictă aplicare şi neechivoce; în acelaşi timp lipsa unor ordonanţe în respectivele dosare care, potrivit legii, sunt singurele acte proceduralele ce pot să constate un conflict pozitiv de competenţă, dovedesc încă o dată faptul că opinia publică este indusă în eroare, cu privire la probitatea profesională a procurorilor şi la activitatea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, acreditându-se ideea că activitatea acesteia este subordonată politic.

Orice mijloc de probă inclusiv un alt dosar penal, poate fi considerat necesar de către procurorul de caz pentru soluţionarea unui dosar de urmărire penală şi poate fi ataşat, fără ca acest demers să afecteze derularea cercetărilor în dosarul ataşat.

Orice altă interpretare este tendenţioasă, fără suport şi de natură a afecta bunul mers al anchetei penale. Pe de altă parte, orice sesizare care îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege, adresată unei unităţi de parchet trebuie înregistrată şi concretizată într-un dosar şi numai în urma unor cercetări se poate pronunţa o soluţie în respectiva cauză.

Per a contrario, neînregistrarea unei sesizări care atrage competenţa Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, poate constitui o abatere disciplinară şi o încălcare a normelor legale .

Procurorii Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie îşi exprimă dezacordul ferm faţă de orice încercare de transformare a activităţii acestora în subiect de luptă politic", a transmis Sectia.

Procurorii au DECIS - Suspecții în cazul crimei din Vrancea, reținuți. Se cere arestarea lor preventivă

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.