Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Contraofensiva ucraineană: Zelenski vede primele rezultate 'pozitive', Putin nu îi dă 'nicio şansă'

Facebook
razboi

Preşedintele rus Vladimir Putin nu a dat vineri "nicio şansă" de succes contraofensivei lansate de armata ucraineană pentru a împinge înapoi trupele ruse din teritoriile ucrainene ocupate, invocând faptul că trupele ruse şi-au construit linii defensive solide şi cele ucrainene înregistrează deja mari pierderi în efective şi echipamente după primele operaţiuni, despre care în schimb preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că au avut rezultate "în general pozitive", deşi a admis că "este dificil", relatează agenţiile AFP, EFE şi DPA, conform Agerpres.

Forţele ucrainene "şi-au folosit pretinsele rezerve strategice pentru a străpunge liniile defensive (ruse), pentru a şi le consolida pe ale lor şi a înainta. Niciunul dintre aceste obiective nu a fost atins", a descris Putin contraofensiva ucraineană lansată săptămâna trecută pe mai multe direcţii, în provincia Doneţk din estul Ucrainei, în provincia Zaporojie din sud-estul acestei ţări şi într-o zonă de la limita dintre aceste două provincii.

"Forţele armate ucrainene nu au nicio şansă acolo, nici în alte zone", crede liderul de la Kremlin, care a vorbit în timpul Forumului economic de la Sankt Petersburg.

"Pierderile lor sunt foarte mari. Au un raport de 10 la 1 comparativ cu pierderile armatei ruse. Cât despre vehicule şi echipamente, vedem că pierd tot mai multe. Au pierdut 186 de tancuri şi 418 vehicule blindate", a susţinut preşedintele rus, adăugând că armata ucraineană a devenit complet dependentă de echipamentele militare occidentale.

Varianta lui Zelenski

De partea sa, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, într-un interviu acordat postului american NBC News, că un succes al contraofensivei armatei sale ar echivala cu înfrângerea armatei ruse.

"Lucrurile nu arată rău. Aş spune că (contraofensiva) este în general pozitivă, dar este dificil. Trupele noastre care sunt acum în prima linie a frontului se confruntă cu o rezistenţă foarte dură", a rezumat el situaţia, când a fost întrebat despre progresele contraofensivei.

Conform datelor prezentate de responsabilii militari ucraineni, bilanţul contraofensivei până în prezent este recucerirea mai multor sate şi recuperarea a circa 100 de kilometri pătraţi de teritoriu. În schimb, armata ucraineană a pierdut numeroase arme grele occidentale, inclusiv tancuri germane Leopard-2 şi mai ales blindate americane Bradley, dar o mare parte din trupele ucrainene pregătite pentru contraofensivă nu au fost încă angajate în lupte, astfel că o concluzie asupra desfăşurării ei poate fi prematură.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.