Contre puternice în Guvern şi Comisia Europeană. Comisarul Corina Creţu, replică dură pentru ministrul Transporturilor

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 11-04-2019

Actualizat: 11-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: amazonaws.com

Comisarul european Corinţa Creţu îi dă o replică dură ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, după ce acesta a afirmat că fosta sa colegă de partid confundă Autostrada Moldovei cu Autostrada Unirii. Creţu aminteşte faptul că Guvernul nu a depus cereri de finanţare pentru niciuna dintre cele două obiective.

CITEȘTE ȘI: Alimentele care protejează sănătatea oaselor. Conţin toate vitaminele şi mineralele necesare

"Este regretabil că și acum reprezentanții Guvernului de la București cred că este mai util să aibă abordări politice, decât să acționeze pentru a atrage banii europeni destinați marilor proiecte de infrastructură.

Abordarea ministrului Cuc este una paguboasă, care cu siguranță nu ajută România.

Campania electorală nu poată fi folosită ca scuză pentru a ignora semnalele Comisiei Europene sau îngrijorările pe care, personal, le-am exprimat în mai multe rânduri.

În ciuda celor afirmate public de ministrul Transporturilor, Comisia Europeană nu a primit până la acest moment nicio solicitare de finanțare pentru autostrada Moldovei. În fapt, autoritățile române au informat că vor transmite în ultiuma parte a anului 2020 o solicitare de finanțare pentru un drum expres Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani.

De asemenea, nu există cerere de finanțare pentru trosoane din ceea ce public este denumit autostrada Unirii. Situația realizării studiilor de fezabilitate nu face parte din relația România-Comisia Europeană. Aceste studii de fezabilitate nu trebuie transmise la Bruxelles. Ele sunt o fază premergătoare.

În ceea ce privește Podul de la Brăila, autoritățile române spun că vor transmite o cerere de finanțare în a doua parte a anului în curs. Evident, Comisia așteaptă această solicitare, care la rândul ei trebuie analizată din punct de vedere al impactului economic și viabilității.

În martie acest an, Comisia Europeană a fost în mod concret informată doar despre următoarele proiecte pentru care autoritățile române ar urma să ceară finanțare: Podul de la Brăila, Autostrada Sibiu-Pitești și drumul expres Craiova-Pitești.

Uniunea Europeană are toată disponibilitatea de a ajuta România să se își dezvolte infrastructura de transport, pentru că așa ceva este în interesul întregii Europe. Depinde de București ca lucrurile să fie accelerate. România nu are dușmani la Bruxelles", scrie Corina Creţu pe Facebook.

CITEȘTE ȘI: Oamenii de știință dezvăluie adevăratul motiv: De ce e bine să dormi cu șosetele în picioare

„Doamna Crețu trebuie să spună care este exact procedura, pentru că noi nu transmitem o foaie și ni se aprobă”, a spus Cuc, miercuri seara, la Digi 24.

Ministrul Transporturilor a mai afirmat că, atunci când ieșea din biroul său, Crețu spunea că nu sunt proiecte, deși el tocmai i le prezentase.

„Anumiți români care au fost acolo mandatați și trimiși acolo de către poporul român, care trebuiau să apere interesul poporului român… Mă refer inclusiv la doamna Corina Crețu. M-am uitat la ceilalți comisari europeni. În general, și-au apărat de mult țara și obiectivele din țara lor”, a mai afirmat Cuc.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri