Control coordonat la punctul de trecere a frontierei Cantemir–Fălciu

Autor: Liana Ganea

Publicat: 05-11-2025 12:12

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

La punctul feroviar de trecere a frontierei Cantemir (Republica Moldova) – Fălciu (România) va fi implementat controlul coordonat, pe teritoriul României, pe ambele sensuri de control. Guvernul de la Chișinău a aprobat acordul dintre Guvernele celor două state, semnat la 1 octombrie, la București.

Verificările într-un singur punct vor asigura un control mai rapid, fiind redus timpul de așteptare și fluidizat fluxul de mărfuri și persoane. De asemenea, va spori securitatea frontierei de stat, transmite Guvernul de la Chișinău, într-un comunicat remis Mediafax.

Redeschiderea activității punctului feroviar de trecere a frontierei va stimula activitatea economică în zona de sud a țării, sprijinind economia locală. Totodată, va fi facilitată conectarea directă la rețeaua feroviară a Uniunii Europene.

Punctul de trecere a frontierei Cantemir-Fălciu va fi cel de-al treilea care urmează să activeze în baza conceptului de control coordonat, implementat la frontiera moldo-română.

Controlul coordonat presupune desfășurarea controlului de frontieră pe teritoriul unui singur stat, în două etape distincte. Astfel, controlul este efectuat de către autoritățile statului de ieșire, adică din Republica Moldova, urmate consecutiv de autoritățile statului de intrare – România. Autoritățile își desfășoară procedurile separat, fără suprapunere, dar în același punct de trecere, ceea ce permite o fluidizare a traficului, fără necesitatea deplasării persoanelor sau a vehiculelor în două locații diferite.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri