Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Controlorii de trafic sunt suprasolicitați în aceste zile. Ei asigură fluxul transfrontalier de marfă zilnic

Ziar de Cluj
control trafic

Angajații Inspectoratului de Stat pentru Control în Transport Rutier fac parte, alături de politiști, jandarmi și angajați ai DSP, din prima linie instituită pentru combaterea răspândirii COVID 19. Bogdan Durlea conduce IT 4 - punctul de lucru al ISCTR pentru județele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, unde are în subordine peste 40 de angajați care au lucrat în ture zi și noapte pentru a asigura climatul de transport și pentru a se asigura că autovehiculele ajung în siguranță în țară cu aprovizionarea, relatează Ziar de Cluj.

Inspectoratele teritoriale din țară au intrat într-o reorganizare, iar angajații au îmbrăcat echipamentele de protecție și au plecat spre vămile funcționale de la graniță. Potrivit inspectorului șef de Stat al ISCTR, Nistor Duval, angajații instituției au intrat în ture prin care asigură 24 din 24 asistența pentru transportatorii de marfă.

„Avem echipaje în teren 24 din 24. Colegii mei ajută la triaj, monitorizează traficul cu tirurile, îi îndrumă pe transportatori pe cele mai bune rute și transmit informații noi și oficiale cu privire la transportul de marfă. Practic, inspectorii ISCTR lucrează în echipaj mixt cu polițiștii. Sunt verificate și microbuzele de la 8+1 persoane în sus, pentru ca toată lumea să circule în siguranță. Colegii mei fac eforturi extraordinare zilele acestea și și-au luat măsuri de protecție corespunzătoare. Noi facem tot posibilul pentru ca aprovizionarea țării să funcționeze în parametrii cât mai normali și fluidizăm traficul de la Nickelsdorf (intrarea din Austria în Ungaria) până în interiorul Româinei. Colaborăm intens și cu polițiștii din Ungaria, tocmai pentru ca șoferii din România să poată să își exercite în continuarea treaba.

Trebuie să menționez că în ultimele zile s-a înregistrat o creștere fantastică a transporturilor, de la oră la oră. Eforturile noastre se văd în vămi. Toate vămile funcționează în parametrii normali, mai puțin cea de la Calafat, unde încă avem cozi mari”, a declarat pentru Ziar de Cluj, șeful Inspectoratului de Stat pentru Control în Transport Rutier România, Nistor Duval.

I.S.C.T.R, fără frontiere pentru transportatori

Punctul teritorial al ISCTR IT 4 Cluj înseamnă peste 40 de angajați pentru mai multe județe din Transilvania. O treime dintre aceștia sunt clujeni, iar noile dispoziții i-au plasat în vămile de la granița cu Ungaria.  Potrivit șefului ISCTR, angajații au efectuat deplasări inclusiv dincolo de graniță și s-au expus tocmai pentru a întocmi raportări esențiale cu privire la rutele pe care transportatorii circulă. Astfel că, din oră în oră aceștia comunică între ei informații despre trafic și rute indicate/rute închise, iar la vămi, șoferii au acces la aceste informații.

Iată un exemplu de statistică pentru sensul de intrare în România într-o ora (interval orar 18.00-19.00):
Vama Nadlac 1.- 38 de camioane
Vama Nadlac 2.- 49 de camioane
Vama Vârșand - 26 de camioane.

Salariile celor de la ISCTR au fost „uitate” la mărire, deși aceștia sunt funcționari publici. De data aceasta, la declarațiile oficiale făcute de ministrul de Interne Marcel Vela, inspectorii de trafic au fost uitați de la lista ”mulțumiri”, fiind menționați doar oamenii din subordinea MAI și MApN. Dat fiind că sunt la fel de expuși ca jandarmii, polițiștii și medicii, Ziar de Cluj le dedică rubrica „Jos pălăria” pentru ajutorul dat în această perioadă critică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.