Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CONTROVERSĂ Un multiplu campion la ciclism a fost INTERZIS la Turul Franței

www.agerpres.ro
Chris Froome

Cotidianul Le Monde a anunţat că organizatorii Turului Franţei i-au interzis ciclistului echipei Sky, Christopher Froome să ia startul la ediţia care va începe la 7 iulie, din cauza procedurilor antidoping deschise împotriva lui, informează News.ro.

Froome a câştigat de patru ori Turul Franţei, ultima dată anul trecut, iar recent s-a impus în Turul Italiei.

Chris Froome a fost supus unui control antidoping la finalul ultimei etape a Turului Spaniei, din septembrie trecut, rezultatul analizei fiind unul anormal la salbutamol, un medicament utilizat în tratamentul astmului, afecţiune de care suferă rutierul.

În testul de urină prelevat de la Froome la 7 septembrie 2017 s-a descoperit că nivelul de salbutamol a fost de 2.000 nanograme pe mililitru, iar Agenţia Mondială Antidoping acceptă 1.000 nanograme pe mililitru.

Froome a declarat că simptomele de astm s-au înrăutăţit în timpul Turului Spaniei şi a urmat sfatul medicului de a creşte doza de salbutamol.

De atunci, există o procedură deschisă împotriva lui, însă nu s-a luat nicio decizie, astfel că britanicul a putut concura fără probleme, nefiind suspendat.

Mai mulţi ciclişti şi foşti ciclişti nu cred explicaţiile lui Froome şi au criticat faptul că el nu a fost suspendat pentru dopaj.

Potrivit articolului 28 din Regulamentul Turului Franţei, organizatorii pot refuza participarea unei echipe sau unui membru al unei echipe, dacă prezenţa acestora ar putea să afecteze imaginea sau reputaţia ASO (organizatorul turului) sau competiţiei.

Conform sursei citate, Amaury Sport Organisation (ASO) s-a folosit de acest articol şi l-a exclus pe Froome din Marea Buclă.

Sky a făcut apel la Camera de arbitraj a Comitetului naţional olimpic al sportului francez (CNOSF), care va judeca acest caz marţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.