Controversatul Nigel Farage este pe cai mari: A dat lovitura în Marea Britanie, după 7 încercări eșuate

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 05-07-2024

Actualizat: 05-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: telegraph.co.uk

Nigel Farage, liderul partidului de dreapta Reform UK, a câştigat vineri un loc în Parlamentul britanic, pentru prima dată, în oraşul englezesc Clacton, conform Reuters.

Farage, cunoscut pentru campania sa anti-imigraţie şi pro-Brexit, l-a învins confortabil pe candidatul conservator Giles Watling, care deţinuse anterior mandatul.

„Planul meu este să construiesc o mişcare naţională de masă”, a spus el.

El a adăugat:” Acesta este doar primul pas al unui lucru care vă va uimi pe toţi.”

A avut 7 încercări nereușite

Intrarea lui surprinzătoare la alegeri în urmă cu o lună, după ce a exclus iniţial să se prezinte, a stimulat sprijinul pentru Reform UK în întreaga ţară. Acest lucru l-a ajutat să distrugă speranţele lui Sunak de a reduce decalajul faţă de Partidul Laburist de centru-stânga, care este pe cale să obţină o victorie uriaşă.

După şapte încercări nereuşite de a câştiga un loc în Parlament, victoria de vineri îl plasează în sfârşit pe Farage, în vârstă de 60 de ani, într-o instituţie politică împotriva căreia şi-a petrecut zeci de ani militând şi îşi va testa capacitatea de a-şi îndeplini promisiunile făcute alegătorilor.

Potrivit exit poll-ului, Reform UK va câştiga 13 locuri - o mică parte din cele 650 de locuri, dar care Farage speră să-i ofere o platformă pentru a-i uzurpa pe conservatori şi a deveni principala opoziţie de centru-dreapta a Laburiştilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri