Silviu Prigoană ar fi fost înmormântat, de fapt, miercuri noapte. Discreția ceremoniei ar fi fost una dintre dorințele omului de afaceri, iar Cimitirul evanghelic luteran a fost ales, în urmă cu mult timp, de Silviu Prigoană, care nu era un om religios.
Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, trupul neînsuflețit ar fi fost depus în cavoul familiei miercuri seara, fiind una dintre dorințele omului de afaceri.
Ceremonia a fost ținută în secret, așa cum voia Prigoană. De asemenea, ar fi cerut ca familia să îl ducă în această zi în trei locații. Este vorba despre o locuință, un loc care este ținut în secret până în acest moment și apoi la o biserică.
Cea care s-a ocupat de acest eveniment a fost Gabriela Lucuțar, intitulată Regina Întunericului. Femeia, o apropiată a familiei Prigoană, ar fi stabilit cu el toate detaliile despre înmormântare cu câteva luni înainte de tragicul eveniment. Spune că Prigoană ar fi avut premoniții.
„Totul a fost discutat așa... vorbeam pur și simplu despre moarte. Dânsului nu îi era frică. Într-adevăr, discuțiile erau din ce în ce mai dese. Dumnezeu l-a luat acolo pentru că îl iubea", spune Gabriela Lucuțar.
Comunicatul familiei despre înmormântare
Omul de afaceri Silviu Prigoană, care ar fi împlinit 61 de ani în decembrie, a fost înmormântat, joi, în cadrul unei ceremonii private, au anunțat copiii acestuia într-un comunicat.
„Profund îndurerați, anunțăm ca trupul neînsuflețit al tatălui nostru, Silviu Prigoană, a fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București (șoseaua Giurgiului nr. 4). Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru restrâns, de familie, conform cu dorința tatălui nostru”, au transmis fiii omului de afaceri, Honorius, Silvius, Maximus și Eduard.
Comentează