Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Copa America se va disputa cu doar zece naţionale, confirmă CONMEBOL

Al Jazeera
Copa america Brazilia

Competiţia Copa America din acest an se va disputa cu doar zece naţionale, a subliniat luni Confederaţia sud-americană de fotbal (CONMEBOL), precizând că a abandonat definitiv planurile de înlocuire a naţionalelor Australiei şi Qatar, scrie Reuters, potrivit AGERPRES.

''După cum este tradiţional, CONMEBOL a invitat echipe de pe alte continente să joace în Copa America. Din păcate, pandemia de coronavirus, restricţiile de călătorie impuse şi programul competiţional dat peste cap de amânarea şi reprogramarea unor meciuri împiedică alte ţări de pe alte continente să participe'', se arată într-un comunicat al CONMEBOL.

De asemenea, se menţionează că deşi s-a încercat înlocuirea celor două ţări invitate cu altele, acest lucru nu a fost posibil, astfel încât s-a renunţat la idee.

Atât Qatar cât şi Australia au renunţat să participe la Copa America 2021, unde erau invitate, din cauza unor probleme legate de calendar, anunţa luna trecută un responsabil al Confederaţiei sud-americane. ''Copa America este confirmată, dar Qatarul şi Australia nu vor putea veni. Confederaţia asiatică a programat meciurile de calificare pentru Cupa Mondială 2022 din Qatar la date care se suprapun cu meciurile de la Copa America", explica Gonzalo Belloso, secretar general al CONMEBOL.

Citește și: Încă o angajare CONTROVERSATĂ făcută de PNL: fata unui fost ștab din SRI, angajată pe post de consilier la un primar PNL

Copa America 2021 va avea loc în perioada 11 iunie-11 iulie 2021 în Columbia şi Argentina. Competiţia ar fi trebuit să se desfăşoare în 2020, dar a fost amânată cu un an din cauza pandemiei de coronavirus.

Copa America, competiţia-fanion a fotbalului sud-american, reuneşte în mod obişnuit cele zece naţiuni membre ale CONMEBOL, plus două invitate.

Australia, care se afla la prima participare, ar fi urmat să întâlnească Argentina, Bolivia, Chile, Paraguay şi Uruguay în faza grupelor celei de-a 47-a ediţii a acestei competiţii.

La rândul ei, selecţionata Qatarului, invitată şi în 2019, fusese repartizată în cealaltă grupă, alături de Columbia, Brazilia, deţinătoarea titlului, Ecuador, Peru şi Venezuela.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.