O televiziune a fost amendată de CNA pentru că un prezentator, numit de membrii CNA "o copie nereuşită a lui Mircea Badea", l-a înjurat pe Klaus Iohannis şi i-a adus acuzaţii neprobate.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, mai multe ediţii ale emisiunii "Revista Presei", difuzată sub titulatura "pamflet" şi realizată de Adrian Bidilici, care este şi directorul general al televiziunii Tele 2. În urma difuzării acestor emisiuni, CNA a primit 19 reclamaţii privind posibile încălcări ale legislaţiei audiovizualului.
CNA a constatat că într-o ediţie difuzată în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, realizatorul Adrian Bidilici a folosit un limbaj injurios la adresa candidatului Klaus Iohannis, pe care l-a numit "Klaus onanis", precizând că acesta este "un habarnist", care nu este capabil să fie preşedintele României.
De asemenea, realizatorul Adrian Bidilici i-a adus acuzaţii lui Klaus Iohannis în legătură cu anumite adopţii ale unor copii în care Iohannis ar fi fost implicat. Bidilici nu a prezentat şi probe în susţinerea acuzaţiilor sale.
De asemenea, într-o altă ediţie a aceleiaşi emisiuni, realizatorul Adrian Bidilici a vorbit despre "elita românească", care are "o mare hibă", respectiv "este pupincuristă" atunci când interacţionează cu conducătorii.
Au existat trei propuneri de sancţiune: amendă de 20.000 de lei (Radu Călin Cristea), amendă de 10.000 de lei (Radu Herjeu) şi somaţie publică (Monica Gubernat). În urma votului membrilor CNA, doar propunerea lui Radu Herjeu, de amendare cu 10.000 de lei, a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aplicată. Sancţiunea a fost aplicată cu şase voturi "pentru" (Florin Gabrea, Lorand Turos, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu şi Răsvan Popescu), în timp ce "împotrivă" au votat Monica Gubernat şi Radu Călin Cristea.
Pe de altă parte, CNA a constatat că televiziunea Tele 2 a primit amenzi de la Consiliu în 2014 şi nu a făcut dovada achitării lor, aşa cum impune legislaţia audiovizualului. În acest caz, CNA urmează să reia discuţiile într-o şedinţă viitoare, televiziunea riscând, potrivit legii, să rămână fără licenţă. Potrivit unor informaţii prezentate în şedinţa de marţi, televiziunea Tele 2 nu are decizie de reautorizare din anul 2013, informează Mediafax.
Comentează