Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Copiii care suferă de o boală genetică teribilă vor avea parte de tratament, în premieră: Decizia a fost luată în SUA

Voxzogo

Autorităţile sanitare americane au anunţat că au autorizat pentru prima dată un tratament pentru îmbunătăţirea creşterii copiilor care suferă de nanism, relatează AFP.

Această autorizaţie "va răspunde unei nevoi medicale necesare pentru peste 10.000 de copii din Statele Unite", a declarat într-un comunicat Theresa Kehoe, oficial al Agenţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA).

Tratamentul, comercializat de laboratorul BioMarin sub denumirea de Voxzogo, se administrează sub formei unei injecţii subcutanate o dată pe zi.

El este autorizat pentru copiii cu vârsta peste cinci ani atinşi de acondroplazie, cea mai frecventă formă de nanism, şi care pot creşte în continuare.

Acondroplazia este o boală genetică care apare la 1 din 15.000 până la 40.000 de nou-născuţi din întreaga lume. Înălţimea medie a unui adult cu acondroplazie este de aproximativ 1,2 metri.

Tratamentul a fost testat timp de un an într-un studiu clinic la care au participat 121 de peroane cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, dintre care unele au primit produsul BioMarin, iar altele un placebo. Participanţii care au primit tratament au crescut în medie cu 1,57 centimetri în plus faţă de cei care au primit un placebo, a precizat FDA.

Cele mai frecvente reacţii adverse au fost o reacţie la locul injectării, vărsături şi hipotensiune arterială.

"Mai mult de un deceniu de cercetare ştiinţifică a condus la descoperirea medicală pe care o reprezintă Voxzogo", a declarat Jean-Jacques Bienaimé, director general al BioMarin, într-un comunicat.

Tratamentul ar urma să fie disponibil în Statele Unite între mijlocul şi sfârşitul lunii decembrie, potrivit companiei.

El este deja autorizat în Uniunea Europeană din această vară şi se află în curs de examinare în Japonia, Brazilia şi în Australia, potrivit BioMarin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.