Copiii din dosarul Micul Regat nu vor fi audiaţi de Judecătoria Constanţa. Educatoarele susţin că nu i-au agresat

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 07-09-2017

Actualizat: 07-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cei cinci copii implicaţi în dosarul în care şase educatoare de la grădiniţa privată “Micul Regat” sunt judecate pentru purtare abuzivă nu vor fi audiaţi a decis, joi, Judecătoria Constanţa, care pusese în discuţie acest aspect, dar părinţii copiilor şi avocaţii acestora s-au opus considerând că ar fi un stres pentru cei mici, existând şi documente ale specialiştilor care nu recomandă audierea.

Un nou termen în dosarul Grădiniţei “Micul Regat” a avut loc, joi, la Judecătoria Constanţa. Procesul a continuat cu audierea a încă două din cele şase educatoare acuzate de purtare abuzivă. Larissa Victoria Hercus a povestit instanţei că, în toamna anului 2013, a avut probleme cu unul dintre copiii care sunt părţi civile în dosar. Ea a spus că acesta era neascultător, trecea rapid de la o stare la alta, ţipa, râdea şi avea momente când se punea pe el în pericol, lovindu-se cu capul de pereţi, dar şi când îi punea pe ceilalţi copii din grupă în pericol. Educatoarea a menţionat că nu-şi recunoaşte gesturile impulsive de pe camerele de supraveghere, spune că este un dezavantaj faptul că imaginile video de la dosar nu au şi sonor, explicând că nu făcea decât să-l protejeze pe copil care se putea răni din cauza comportamentului său. Ea a mai cerut conducerii grădiniţei încă o persoană care să o ajute cu copiii, dar nu s-a întâmplat acest lucru.

Larissa Victoria Hercus a spus că, din cauza comportamentului acelui copil şi a faptului că nu primise ajutor la grupă din partea unei alte persoane, a intenţionat să-şi dea demisia în decembrie 2013, fiind convinsă de Eliza Pufleanu, directoarea grădiniţei, să mai rămână, cu argumentul că părinţii copiilor sunt mulţumiţi de activitatea ei. Larissa Victoria Hercus a spus că nu a lovit copiii, nu i-a tras de păr şi nu le-a vorbit urât şi nici colegele sale nu au făcut aşa ceva.

A urmat apoi audierea Cristinei Manolache, directoarea educativă a Grădiniţei “Micul Regat”. Ea a declarat instanţei că nu a avut probleme cu vreunul din copiii de la grupa sa şi nici nu a primit reproşuri legate de activitatea sa. Cristina Manolache a precizat că imaginile în care a fost suprinsă de camerele de supraveghere nu sunt caracterizante pentru structura sa de om şi de cadru didactic. Ea a afirmat că părinţii erau mulţumiţi şi nu s-a gândit că ar exista un comportament nepotrivit din partea educatoarelor. Cristina Manolache a afirmat că nu era responsabilă să controleze conduita celorlalte educatoare din grădiniţă.

Întrebată dacă colegele sale au fost agresive cu copiii, ea a spus că nu au fost agresive, dar că poate au avut mişcări bruşte în relaţia cu aceştia. Singura educatoare care nu a dat declaraţii în faţa instanţei, Irina Petre, a cerut să poată face acest lucru la termenul următor deoarece doreşte să fie asistată de avocatul ales, acesta lipsind la termenul de joi. Apoi, judecătoarea Mara Isabella Iacob a pus în discuţia părţilor dacă se impune sau nu audierea copiilor în acest proces, în cadrul unei şedinţe nepublice şi în prezenţa unui psiholog.

Avocaţii educatoarelor au spus că sunt de acord cu audierea celor mici, spunând că ar fi o probă utilă pentru aflarea adevărului, în timp ce avocaţii părinţilor s-au opus. Aceştia consideră că minorii ar fi traumatizaţi de audieri, ei având nevoie de terapie pentru a depăşi momentele dificile pe care le-au trăit în grădiniţă. Mai mult, avocaţii au spus că există numeroase rapoarte ale psihologilor care nu recomandă audierea lor pentru că ar trece printr-o nouă traumă. ”Ar fi un prejudiciu pentru ei aceste audieri”, a explicat avocatul Ştefan Roman, spunând că sunt suficiente probe în dosar care arată faptele comise. Judecătoarea l-a întrebat pe singurul părinte prezent la acest termen dacă îşi va aduce copilul la audieri la următorul termen, în caz în care va decide acest lucru. “Sub nicio formă. Îmi doresc tot ce este mai bine pentru el şi vreau să-l protejez. Nici nu cred că vrea să se prezinte chiar dacă eu aş vrea să-l aduc”, a spus tatăl unuia dintre copii.

Judecătoarea a decis atunci ca cei cinci copii să nu fie audiaţi în cadrul acestui proces. De asemenea, ea a respins şi cererea avocatului Elizei Pufleanu de audiere a expertului criminalist din dosar. La următorul termen, stabilit pentru 21 septembrie, va fi audiată educatoarea Irina Petre, iar apoi avocaţii vor pune concluziile finale în acest proces, iar instanţa va rămâne în prounţare. Judecătorul desemnat iniţial pentru soluţionarea acestui dosar, Bogdan Arhip, a încercat în mai multe rânduri audierea copiilor, emiţând de câteva ori mandate de aducere a acestora la instanţă, care nu au putut fi puse în practică de jandarmi deoarece copiii nu fuseseră găsiţi acasă. În luna noiembrie 2016, Judecătoria Constanţa a decis recuzarea judecătorului Arhip, în urma unei solicitări a avocaţilor părinţilor ai căror copii sunt părţi vătămate în acest dosar. Tot anul trecut, Inspecţia Judiciară a trimis acţiunea disciplinară la CSM şi a arătat că judecătorul Arhip a stabilit măsuri contradictorii în şedinţele de judecată privind modul şi calitatea în care au fost citaţi copiii din dosarul Grădiniţei “Micul Regat”.

Judecătorii au reţinut că, în cazul primei abateri, magistratul constănţean a omis să verifice din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar, nu a pus în discuţie solicitările experţilor şi a refuzat să discute cererile acestora, a refuzat să pună în discuţia părţilor cererea formulată de una dintre acestea şi a stabilit măsuri contradictorii în şedinţele de judecată cu privire la modul şi calitatea în care au fost citate persoane minore, precum şi în privinţa modului în care urma să se desfăşoare audierea.

În cazul celei de-a doua abateri, judecătorul Alexandru Bogdan Arhip a ”manifestat o atitudine improprie caracterului solemn al şedinţei de judecată”. Şase persoane de la grădiniţa privată "Micul Regat" din Constanţa sunt judecate la Judecătoria Constanţa pentru purtare abuzivă, după ce i-ar fi agresat în mai multe rânduri pe copii. Totul a ieşit la iveală în urmă cu doi ani, după ce un părinte a observat că de câte ori se întorcea de la grădiniţă copilul său era speriat şi avea coşmaruri noaptea şi a decis să monteze într-o jucărie un aparat de înregistrare. Ulterior, chiar pe imaginile de pe camerele de supraveghere ale grădiniţei private s-a putut observa cum copiii erau agresaţi de către femeile care ar fi trebuit să aibă grijă de ei, fiind loviţi, ameninţaţi, iar unii părinţi au reclamat că celor mici li se dădea vin pentru a dormi la prânz. În urma plângerilor primite, procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa au început cercetări în acest dosar, la finalizarea cărora au decis trimiterea în instanţă a directoarei Eliza Pufleanu, şi a altor angajate ale grădiniţei: Cristina Alina Arma, Georgiana Vierescu, Larissa Victoria Hercus, Irina Petre şi Cristina Manolache, anunţă news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri