Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Copiii din Maramureș, puși să cânte imnul la începerea orelor. Solicitarea făcută de prefect

msnews.ro
elevi examen

Prefectul judeţului Maramureş, Rudolf Stauder, a solicitat corpului didactic din şcolile gimnaziale ca programul zilnic să înceapă cu intonarea imnului naţional.

„Învăţământul românesc a dovedit de-a lungul timpului că înţelege în mod profund rolul său în modelarea personalităţilor elevilor, cultivându-le nevoia de a cunoaşte istoria, de a se defini ca popor şi de a evidenţia cultura şi valorile româneşti.

Şcoala reprezintă principala instituţie care oferă instruire, educaţie şi cultură, fiind responsabilă de păstrarea identităţii naţionale prin cultivarea şi transmisia valorilor autentice.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, prefectul reaminteşte că este esenţial ca în şcolile primare şi gimnaziale să se intoneze Imnul Naţional, "Deşteaptă-te, române", la începutul programului zilnic.

Această practică sporeşte conştiinţa civică şi patriotică a elevilor, contribuind la consolidarea valorilor naţionale", susţine, în îndemnul său adresat profesorilor, Rudolf Stauder, potrivit ziare.com.

Acesta a ţinut să sublinieze că "orice naţiune se identifică printr-o serie de simboluri fundamentale, iar între acestea, drapelul, imnul, stema şi limba maternă ocupă un loc central".

"Aceste elemente sunt pilonii care definesc şi însoţesc istoria şi evoluţia unei comunităţi. În acest context, instituţia şcolară are un rol esenţial în cultivarea conştiinţei naţionale şi în formarea identităţii cetăţenilor de mâine", a punctat prefectul judeţului Maramureş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.