Copilul de cinci ani căzut de la etajul al nouălea al unui bloc a decedat - S-a deschis dosar penal vizând infracţiunea de ucidere din culpă

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 02-06-2023

Actualizat: 02-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un copil în vârstă de cinci a căzut, vineri, de la etajul al nouălea al unui bloc de locuinţe din Oneşti. Echipajele medicale l-au găsit în stop cardio-respirator iar ulterior, cadrele medicale au declarat decesul copilului. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău a deschis dosar penal vizând infracţiunea de ucidere din culpă, potrivit news.ro.

UPDATE – Cadrele medicale au declarat decesul copilului. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău a deschis dosar penal vizând infracţiunea de ucidere din culpă.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Conform datelor furnizate de oficialii Poliţiei judeţene Bacău, incidentul s-a produs într-un bloc de locuinţe situat pe strada Aleea Parcului din Oneşti.

Din primele verificări se pare că minorul, în timp ce se afla în locuinţă cu mama sa, într-un moment de neatenţie, ar fi căzut de la pervazul geamului de la bucătărie”, informează IPJ Bacău.

La ora transmiterii acestei ştiri echipajele medicale trimise la faţa locului fac manevre de resuscitare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri