Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Coreea de Nord a băgat FRICA în SUA și Japonia: Anunțul ȘOC făcut la comun de Trump și premierul nipon

donald trump

Statele Unite ale Americii şi Japonia şi-au exprimat duminică îngrijorarea faţă de ameninţarea "serioasă şi tot mai mare" din partea Coreii de Nord, care a efectuat un nou test cu rachetă intercontinentală, rachetă despre care susţine că poate atinge teritoriul american, relatează AFP.

"Coreea de Nord reprezintă o ameninţare serioasă şi tot mai mare pentru SUA, Japonia, Republica Coreea (Coreea de Sud - n.r.) şi alte ţări din apropiere sau mai îndepărtate", au convenit preşedintele american Donald Trump şi premierul japonez Shinzo Abe în cursul unei convorbiri telefonice care a avut loc duminică, se menţionează într-un comunicat al Casei Albe, conform Agerpres.

Citește și: Reacție DURĂ a SUA după ce Putin a anunțat că EXPULZEAZĂ 755 de diplomați americani

Cei doi lideri s-au angajat "să crească presiunea economică şi diplomatică" asupra Phenianului şi "să convingă şi alte ţări să facă acelaşi lucru", conform comunicatului.

Donald Trump a avertizat sâmbătă că nu va mai permite Chinei, pe care o presează să potolească ambiţiile recalcitrantului său vecin, "să nu facă nimic".

Coreea de Nord a reacţionat duminică şi a ameninţat că va riposta în cazul unor provocări militare din partea SUA.

Testul cu rachetă intercontinentală (ICBM) "este destinat de data aceasta să trimită un avertisment sever Statelor Unite ale Americii, care şi-a înmulţit afirmaţiile lipsite de sens, agitând frenetic sancţiuni şi o campanie vizând exercitarea de presiuni la adresa" Phenianului, declară Ministerul de Externe nord-coreean.

SUA au efectuat cu succes duminică un nou test de interceptare a unei rachete cu rază medie de acţiune. O rachetă lansată dintr-un un avion cargo C17 deasupra Pacificului a fost interceptată de sistemul THAAD (Terminal High Altitude Area Defense), desfăşurat în Alaska, a indicat agenţia de apărare antirachetă MDA (Missile Defense Agency).

Citește și: Explicații explozive ale unui expert în aviație: De ce a ales Rogozin traseul

La rândul său, Coreea de Sud a anunţat că, după noul test nord-coreean, va accelera desfăşurarea THAAD pe teritoriul său, atrăgându-şi severe avertismente din partea Chinei, care se opune ferm acestui proiect.

Dar THAAD nu este destinat să intercepteze o rachetă balistică intercontinentală. În acest scop, armata americană contează pe un alt sistem, GMD (Ground-based Midcourse Defense), instalat în Alaska şi în California.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.