Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, a calificat luni drept o "decizie înţeleaptă" regretele exprimate de preşedintele sud-coreean Lee Jae Myung cu privire la trimiterea unor drone în Coreea de Nord de către civili în urmă cu câteva luni, transmite AFP, potrivit Agerpres.
"Preşedintele Republicii Coreea a exprimat personal regrete şi a menţionat o măsură pentru prevenirea oricărei recidive. Guvernul nostru a salutat aceasta ca pe o decizie fericită şi înţeleaptă", a declarat influenta soră a liderului nord-coreean într-un comunicat preluat de agenţia oficială KCNA.
Iniţial, autorităţile de la Seul au negat orice implicare oficială în incursiunea dronelor petrecută în luna ianuarie, autorităţile sud-coreene sugerând că este vorba de o acţiune civilă, dar preşedintele Lee Jae Myung a afirmat că o anchetă a scos la iveală implicarea unor oficiali guvernamentali.
Phenianul anunţase în ianuarie că a doborât o dronă echipată cu "echipamente de supraveghere" în apropierea oraşului nord-coreean Kaesong, la câţiva kilometri de frontiera comună, şi a promis un răspuns "teribil" în cazul unei noi incursiuni de drone provenind din Coreea de Sud.
Trei civili sud-coreeni au fost inculpaţi în acest caz.
"Un incident implicând drone civile, care nu ar fi trebuit să se întâmple, a avut loc sub această administraţie, şi s-a confirmat că un responsabil din Serviciul Naţional de Informaţii şi un soldat în serviciul activ au fost implicaţi", a declarat luni preşedintele Lee Jae Myung.
Kim Yo Jong a afirmat că fratele ei a interpretat mesajul preşedintelui sud-coreean ca o "manifestare de sinceritate şi de deschidere", dar a avertizat Seulul împotriva oricărei "provocări nechibzuite".
"Republica Coreea trebuie să fie conştientă că va trebui să plătească preţul dacă o astfel de provocare, care atentează la suveranitatea inalienabilă a statului nostru, se va repeta", a avertizat ea.
De la preluarea funcţiei anul trecut, preşedintele Lee Jae Myung doreşte să reia dialogul cu Phenianul, dar liderul nord-coreean Kim Jong Un, care a calificat Seulul drept "cel mai ostil inamic" al său, a respins până acum demersurile şefului de stat sud-coreean.
Cele două state nu au semnat un tratat de pace la încheierea Războiului din Coreea (1950-1953), care s-a terminat cu un armistiţiu, aminteşte France Presse.




























Comentează