Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Coreea de Nord se pregătește de un anunț major! Kim Jong-un, gest simbolic: a urcat pe un munte sacru călare pe un cal alb

nknews.org
kim jong un

Liderul Coreii de Nord Kim Jong-un a urcat pe muntele sacru Paektu, cel mai înalt din ţară, călare pe un cal alb, potrivit presei din această ţară, citată de BBC, scrie news.ro.

O serie de fotografii publicate de KCNA îl prezintă pe Kim călare pe un cal alb, pe muntele Paektu acoperit de zăpadă.

Nu este pentru prima oară când Kim a escaladat vârsful de 2.750 de metri, iar analiştii spun că astfel de gesturi au fost făcute înaintea unor anunţuri majore.

Muntele ocupă un loc special în identitatea ţării şi ar fi locul de naştere al tatălui lui Kim Jong-un.

”Călătoria sa călare pe muntele Paektu este un eveniment de mare importanţă în istoria revoluţiei coreene”, a relatat miercuri KCNA.

”Stând călare în vârful Paektu a rememorat cu profundă emoţie drumul anevoios parcurs pentru marea cauză de a construi cea mai puternică ţară, cu o credinţă şi o voinţă la fel de puternice ca muntele Paektu", potrivit articolului.

ICCJ discută traiectoria dosarului fostului ministru Gabriel Sandu din lotul Microsoft - Cazul a fost amânat succesiv pentru așteptarea motivării CCR

În 2017, Kim a vizitat muntele cu câteva săptămâni înainte de discursul său anual, în care a sugerat o dezgheţare a relaţiilor diplomatice cu Coreea de Sud.

Nimic nu evocă o imagine a puterii ca un lider călare pe un armăsar alb, înfruntând prima zăpadă în timp ce galopează într-unul dintre cele mai sacre locuri din peninsula coreeană.

Aceasta ar putea fi o încercare de a proiecta puterea şi autoritatea ”liniei de sânge Paektu”, a familiei Kim. O reamintire nu prea subtilă pentru nord-coreeni a puterii liderului lor şi a priceperii sale la călărie.

Articolul face însă şi referiri mai importante, oficialii din apropierea lui Kim fiind convinşi că ”va avea loc o operaţiune importantă care va uimi lumea”.

Vizitele anterioare ale liderului Kim pe muntele Paektu au avut loc înaintea unor decizii importante.

Există speculaţii că de această dată Kim ar putea să îşi regândească promisiunea de a se abţine de la testarea unor rachete cu rază lungă de acţiune şi a armelor nucleare. Discuţiile cu Statele Unite sunt în prezent blocate, iar Donald Trump este distras de alte probleme interne şi externe.

Liderul nord-coreean ar putea profita de aerul de munte pentru a analiza modalităţi de atratere a atenţiei administraţiei Trump.

Phenianul a primit termen din partea SUA până la sfârşitul acestui an pentru a încheia un acord pentru denuclearizare. Kim a cerut însă în mod repetat o relaxare a sancţiunilor înainte de a lua măsuri de oprire a programului nuclear, dar deocamdată nu a reuşit să convingă Washingtonul.

Este posibil să considere că este momentul să amplifice presiunile cu alte câteva lansări? Sau doar profită de prima zăpadă?

Kim a urcat pe muntele Paektu de cel puţin trei ori, iar în 2018 a făcut o vizită împreună cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in.

KCNA a publicat anterior fotografii cu Kim în vârful muntelui după ce ar fi urcat pe acesta cu pantofi din piele neagră.

Muntele Paektu, care este un vulcan activ, ar fi locul de naştere al lui Dangun, fondatorul primului regat coreean, în urmă cu peste 4.000 de ani.

Muntele se află la sute de kilometri depărate de Phenian şi la frontiera dintre Coreea de Nord şi China.

La începutul acestei luni, oficialii nord-coreeni au discutat cu oficiali americani în Suedia, prima întâlnire după o discuţie scurtă dintre Trump şi Kim la graniţa dintre ele două Corei, din luna iunie.

Cel mai important trimis nord-coreean în domeniul nuclear, Kim Myong-gil, a spus că negocierile ”nu au răspuns aşteptărilor şi au fost întrerupte”.

Cu toate acestea, Statele Unite au susţinut ”că au avut loc discuţii bune”.

Înainte de convorbiri, Coreea de Nord a lansat un nou tip de rachetă balistică, al 11-lea test din acest an.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.