DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Coreea de Nord tună și fulgeră după declarațiile șefului ONU: Sunt 'lipsite de imparțialitate și corectitudine'

AFP
Coreea de Nord rachete

Ministerul nord-coreean de Externe a criticat, duminică, declaraţiile recente ale secretarului general al Naţiunilor Unite cu privire la sprijinul său pentru denuclearizarea completă a Phenianului, catalogându-le ca fiind ”lipsite de imparţialitate şi corectitudine”, relatează Reuters, conform news.ro.

Agenţia de presă de stat nord-coreeană KCNA a lansat o declaraţie a Ministerului de Externe după ce şeful ONU, Antonio Guterres, a declarat, vineri, că sprijină pe deplin eforturile de denuclearizare completă a Coreei de Nord, în urma întrevederii cu preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol.

”Nu pot decât să exprim un regret profund faţă de remarcile menţionate ale secretarului general al ONU, care sunt lipsite de imparţialitate şi corectitudine şi contravin obligaţiilor datoriei sale, specificate în Carta ONU, în ceea ce priveşte problema peninsulei coreene”, a declarat Kim Son  Gyong, viceministrul pentru organizaţiile internaţionale al Ministerului nord-coreean.

Kim a adăugat că secretarul general al ONU nu ar trebui să solicite sau să accepte ordine de la guvernul unei anumite ţări, ci să se abţină de la a face orice act care i-ar putea afecta poziţia de oficial internaţional răspunzător numai în faţa ONU.

El a mai spus că ”denuclearizarea completă, verificabilă şi ireversibilă” a Phenianului a fost ”o încălcare a suveranităţii RPDC”, referindu-se la Coreea de Nord prin iniţialele numelui său oficial, Republica Populară Democrată Coreea.

”Se cere dezarmarea unilaterală, iar secretarul general Guterres poate ştie bine că RPDC a respins-o total, fără nicio toleranţă”, a subliniat Kim, adăugând că Guterres ar trebui să fie atent când rosteşte ”cuvinte periculoase” pe fondul situaţiei extrem de grave din peninsula coreeană.

Coreea de Nord a testat un număr record de rachete în acest an, iar oficialii din Seul şi Washington spun că pare să se pregătească să testeze o armă nucleară pentru prima dată din 2017, pe fondul stagnării negocierilor de denuclearizare.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.