Guvernul de la Seul are în vedere livrarea de ajutor alimentar Coreei de Nord după ce preşedintele american, Donald Trump, şi-a exprimat acordul în cadrul unei convorbiri telefonice avute marţi cu omologul său sud-coreean, Moon Jae-in, transmite EFE potrivit Agerpres.
Ministerul sud-coreean al Unificării deja studiază problema, iar asistenţa ar putea fi asigurată în coordonare cu comunitatea internaţională, a confirmat miercuri purtătorul de cuvânt al instituţiei, Lee Sang-min, într-o conferinţă de presă.
Într-un recent raport, Programul Alimentar Mondial şi FAO au atras atenţia că aproximativ 10 milioane de nord-coreeni - circa 40% din populaţie - "se confruntă cu o penurie iminentă de alimente" ca urmare a celei mai slabe recolte din ultimul deceniu.
"Dintr-o perspectivă umanitară, suntem preocupaţi de ceea ce aceste organizaţii internaţionale au calificat ca probleme alimentare foarte grave", a spus Lee.
Pe de altă parte, un oficial al biroului prezidenţial sud-coreean a explicat pentru agenţia Yonhap, citată de EFE, că procedurile birocratice necesare livrărilor vor începe curând, deşi încă rămân de analizat volumul şi caracteristicile pachetului de ajutor.
În ciuda faptului că Phenianul a efectuat un test de armament la finalul săptămânii, care înrăutăţeşte atmosfera în plin blocaj al discuţiilor privind denuclearizarea, Trump a abordat la telefon cu Moon recentul raport al agenţiilor ONU asupra situaţiei alimentare din Coreea de Nord şi a sprijinit posibilitatea trimiterii de ajutor.
Se aşteaptă ca livrarea asistenţei alimentare să fie una dintre temele de discuţie ale vizitei de două zile, începând de joi, la Seul, a trimisului special al SUA pentru Coreea de Nord, Stephen Biegun.
Nu se exclude posibilitatea ca Biegun să aibă o întâlnire cu preşedintele Moon şi să discute în profunzime impasul actual în discuţiile de dezarmare cu Phenianul.
Coreea de Sud intenţionează să trimită ajutor alimentar în Nord
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.278
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
1.278

2.782
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
2.782

213
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
213

6.072
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.072

79
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
79

6.507
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
6.507

2.556
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
2.556

75
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
75

2.906
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.906

89
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
89

6.957
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
6.957

79
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
79

75
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
75
















Comentează