Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cornel Dinu a dat de pământ cu Horațiu Feșnic, după Rapid - FCSB: 'A feștelit-o rău în Giulești! Faulturile grosolane sunt de scos de pe stadion cu poliția'

www.gsp.ro
Cornel Dinu

Cornel Dinu a dat de pământ cu Horațiu Feșnic, după derbiul dintre Rapid - FCSB, terminat cu victoria vișiniilor, scor 1 - 0, dar cu grave greșeli de arbitraj din partea centralului Horațiu Feșnic și al lui Rareș Vidican, arbitrul VAR. De menționat că ambii arbitri sunt din Cluj Napoca.

Victoria vișiniilor a fost umbrită de greșelile grave de arbitraj și de faulturile grosolane și dușmănoase făcute de către Onea și 'Doctor' Grigore, elevii lui Adrian Mutu. Faulturi iertate de clujeanul Horațiu Feșnic, dar și de arbitrul VAR, Rareș Vidican, tot din Cluj Napoca.

Horațiu Feșnic i-a iertat pe cei doi rapidiști de două cartonașe roșii. Primul, în minutul 4, când Răzvan Onea a intrat dur, cu talpa, la Florinel Coman, în timp ce 'Doctor' Dragoș Grigore l-a faultat la fel de criminal pe Andrea Compagno, în minutul 28.

Cornel Dinu, despre Horațiu Feșnic: 'A feștelit-o rău în Giulești!

Cornel Dinu a avut o reacție vehementă la adresa brigăzii conduse de Horațiu Feșnic, pe seama acestor atacuri dure, dar nu l-a uitat nici pe șeful arbitrilor, grecul Kyros Vassaras.

„Din start vreau să spun că altfel un arbitru de valoare, Horațiu Feșnic a feștelit-o rău în Giulești. Faulturile grosolane, dușmănoase, turbate ale lui Onea și Dragoș Grigore nu sunt de eliminare de pe teren, sunt de scos de pe stadion cu poliția pentru agresiune cu premeditare și anulat buletinul de București. Plus legitimația de fotbalist!

Sfeșnicul pus de CCA să lumineze prin deciziile sale echidistante de împărțit dreptatea a luminat în galben blând și a iscat întrebarea logică ‘chiar n-a avut deaconu’ Vassaras decât un arbitru de Cluj să-l delege la un meci al rivalei din Cluj a FCSB-ului?′…Iar la butoanele mânjite cu VAR nu putea fi decât Rareș Vidican, cu mare experiență, promovat de un an la Liga 1, fiul arbitrului Vidican din… aoleu, din Cluj, de care nu mai vreau să-mi amintesc cum m-a arbitrat în tinerețea mea dinamovistă… Doar coincidențe, desigur…”, a scris Cornel Dinu, potrivit fanatik.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.