Corneliu Vadim Tudor îl mitraliază pe Klaus Iohannis: E de o impostură inimaginabilă

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 16-02-2015

Actualizat: 16-02-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Corneliu Vadim Tudor l-a lăsat pe Traian Băsescu și îl atacă pe noul președinte, Klaus Iohannis. Tribunul îl acuză pe Iohannis de minciună și impostură și spune că nu îl va mai atacă în momentul în care va pleca de la Cotroceni.

”Scriu toate acestea provocat de o serie de rugăminţi de ultimă oră, pe care mi le-au adresat oameni la opinia cărora ţin. În linii mari, ele sună cam aşa: „Nu-l mai ataca pe Klaus Iohannis, fiindcă pare el mototol, dar e viclean şi răzbunător". Evident, ştiu asta.

L-am dibuit încă de la primele ieşiri în public. Dar nu-i cereţi vulturului să fie pui de găină. Vorba lui Martin Luther: „Nu pot altfel!". Păstrînd proporţiile, aşa voi spune şi eu. Şi fermitatea mea e dictată nu de greşelile pe care, în mod inevitabil, le face acest om - ci de impostura lui inimaginabilă.

El n-are ce să mai schimbe, sau ce să mai corijeze, pentru simplul fapt că ocupă, prin fraudă, o poziţie la care absolut nimic nu-i dă dreptul. „Atunci cînd primul nasture al unei haine e încheiat strîmb, toată haina sa stă strîmb" - zicea Goethe. Tot aşa şi cu acest şmecher din Sibiu: tot ce face el e strîmb, de la început.

Nimic nu e valabil, fiindcă e clădit pe o colosală minciună originară. Poate un om drept, ca mine, să consimtă, prin tăcere, la o asemenea farsă sinistră? Nu nu poate. Aşa că voi vorbi. Şi voi scrie. Pînă cînd individul va pleca. Eu n-am instinct de conservare. Aşa ceva au animalele. Eu am destinul de a rosti adevărurile mari cu vehemenţă. N-au ce să-mi facă.”, e atacul lui Vadim.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri