Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi-a restricţionat programul de lucru cu publicul, iar deplasarea la sediul instituţiei se realizează doar în situaţii extreme, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.
Astfel, deplasarea la sediul ANSVSA se realizează doar pentru problemele care nu pot fi soluţionate prin mediul online sau pentru documente care reprezintă urgenţe.
Totodată, registratura ANSVSA îşi restrânge activitatea după următorul program: pentru înregistrarea documentelor ce intră în instituţie (ex. cabinet, office, direcţii etc.), între 8:30 şi 12:30, iar pentru înregistrarea documentelor ce ies din instituţie, între 13:00 şi 15:30. Programul cu publicul, zilnic, este între 10:30 şi 12:30.
"Menţionăm că, pe perioada stării de urgenţă, termenele legale stabilite pentru soluţionarea solicitărilor formulate în exercitarea liberului acces la informaţii de interes public, precum şi a petiţiilor, se dublează, în conformitate cu art. 56 din Decretul nr. 195/16.03.2010 privind instaurarea stării de urgenţă pe teritoriul României", se mai precizează în comunicat.
Coronavirus - ANSVSA şi-a restricţionat programul de lucru cu publicul
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

85
Misterul sunetului de fierăstrău pe care mulți pasageri îl aud din avion
85

432
Mesajul de forță și recunoștință al lui Zelenski adresat României, după vizita la Baza 86 Aeriană de la Fetești
432

423
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
423

1.490
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
1.490

834
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
834

5.815
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
5.815

1.336
Alertă de poluare în lacul Vidraru: A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
1.336

1.521
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.521

23
Unelte de capturat sturion, ridicate de inspectorii Administraţiei Deltei
23

21
Un colegiu lansează o iniţiativă unică – dozator de lapte proaspăt provenit de la ferma şcolii
21

21
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP
21

1.819
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.819

1.082
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
1.082

















Comentează