Autorităţile elveţiene au anunţat vineri că au lansat investigaţii asupra unor importatori şi dealeri şi măşti respiratorii defecte, avertizându-i totodată pe utilizatorii de astfel de dispozitive să se ferească de produse cu deficienţe aduse în grabă în ţară în timpul pandemiei de COVID-19, relatează Reuters.
Oficiul federal elveţian pentru prevenirea accidentelor (BFA) şi Fondul naţional de asigurări în caz de accidente (SUVA) afirmă că 60% dintre măştile de protecţie pe care le-au verificat oferă un nivel insuficient de protecţie.
Apelul autorităţilor nu se referă la măştile igienice obişnuite a căror purtare este cerută acum în public sau în transportul public, ci la dispozitivele de protecţie respiratorie menite să apere personalul sanitar de infectare.
Majoritatea măştilor examinate erau etichetate KN95, ceea ce poate indica faptul că modelul este aprobat în China, au menţionat agenţiile citate.
În aprilie, guvernul elveţian a relaxat restricţiile la importul de echipamente de protecţie pentru a asigura dotarea sistemului său medical, pe fondul unei crize globale de astfel de dispozitive.
"SUVA şi BFU au luat act de informaţiile că se află în circulaţie numeroase produse defecte", au notat agenţiile. Produsele, majoritatea cumpărate online, au fost testate într-un laborator al SUVA.
După verificarea a circa 60 de tipuri de măşti, agenţiile au stabilit că "peste 60% dintre modele nu oferă suficientă protecţie".
SUVA nu a precizat deocamdată dacă ancheta sa ar putea duce la lansarea de urmăriri penale sau civile împotriva furnizorilor de articole defecte.
Cei care utilizează măşti de protecţie trebuie să se asigure că acestea poartă aşa-zisa marcă CE, reflectând conformitatea cu standardele europene, urmată de patru cifre, care pot fi un indicator al calităţii, iar ambalajul şi declaraţiile de conformitate trebuie să corespundă cu detaliile referitoare la producător şi adresa acestuia.
"Recomandăm ca măştile să fie achiziţionate din magazine medicale de specialitate sau de la intermediari recunoscuţi", au notat agenţiile elveţiene, ale căror investigaţii continuă.
Coronavirus - Autorităţile elvețiene avertizează că au fost importate un mare număr de măşti respiratorii defecte
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

780
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
780

1.306
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
1.306

1.445
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
1.445

3.259
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
3.259

2.041
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
2.041

689
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
689

407
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
407

1.801
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
1.801

731
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
731

129
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
129

98
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
98

1.187
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
1.187

1.474
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
1.474
















Comentează