După două anulări din cauza crizei sanitare provocate de pandemia de COVID-19, concertul eveniment al cântăreţei Celine Dion din cadrul Festivalului Vieilles Charrues, vestul Franţei, a fost reprogramat pentru 13 iulie 2023, au anunţat joi organizatorii festivalului, relatează AFP preluat de Agerpres.
"Aşteptam cu nerăbdare să vă văd vara asta, dar, din păcate, din cauza situaţiei, lucrurile continuă să fie amânate. Suntem foarte fericiţi să susţinem spectacolul în 2023 şi abia aştept să ne revedem. 2023 iată-ne!", a afirmat megastarul în comunicatul festivalului.
"Aceasta este o veste bună, este o dovadă că mergem înainte, nu lăsăm nimic în urmă", a declarat pentru AFP Jérôme Tréhorel, directorul Vieilles Charrues, un eveniment care are loc în oraşul Carhaix, în Bretania (vest).
Vieilles Charrues (270.000 de spectatori în 2019, anulat în 2020) va fi unul dintre puţinele festivaluri importante de muzică care vor avea loc în această vară, însă într-un cadru modificat de măsurile sanitare.
Organizatorii au lucrat la un nou dispozitiv, cu o limită de 5.000 de persoane, găzduit pe parcursul a 10 seri de concerte, în perioada 8-18 iulie, în loc de cele patru zile obişnuite.
În ceea ce priveşte recitalul cântăreţei Celine Dion, biletele achiziţionate pentru concertul programat pentru 2020, apoi pentru 2021, rămân valabile în 2023. Există, de asemenea, posibilitatea rambursării banilor până la 30 mai 2021.
Coronavirus: Concertul eveniment al cântăreţei Celine Dion de la Festivalul Vieilles Charrues, reprogramat pentru 2023
Explorează subiectul
Articole Similare

33
Oamenii care pot spune 'Nu știu' se diferențiază de ceilalți. Curajul de a recunoaște că nu știi totul te face mai inteligent
33

2.269
VIDEO Florin Piersic, mesaj emoționant de pe scena Teatrului Național din București, la împlinirea celor 90 de ani: "Să nu mă uitați prea repede”
2.269

3.121
Pro TV a anunțat cu ce a înlocuit emisiunea lui Cătălin Măruţă. A fost mutat și serialul Lecţii de viaţă
3.121

51
Kanye West neagă că ar fi nazist: "Ai impresia că ceilalţi sunt aceia care exagerează”
51

1.373
Nou scandal la Survivor România! Larisa Uță, atac dur la adresa lui Călin Donca: "Are impresia că e un șef de trib. A venit guru și și-a luat secta!"
1.373

24
DJ Snake, un superstar al muzicii electro, îşi anulează următoarele concerte din cauza unei probleme de sănătate
24

34
"Foametea roşie. Războiul lui Stalin împotriva Ucrainei", de Anne Applebaum, "Ambiţia morală", de Rutger Bregman, şi "Poveşti din Bucureşti" de Damian Anfile, în portofoliul Litera din 2026
34

30
Donald Trump critică prezenţa lui Bad Bunny şi Green Day la Super Bowl şi spune că nu va participa la eveniment: "Este o alegere deplorabilă"
30

11
După "Les Yeux de Mona", romancierul Thomas Schlesser revine cu un roman care glorifică poezia
11

26
VIDEO România intră pe harta marilor festivaluri internaționale: Beach, Please! 2026 confirmă venirea lui Playboi Carti
26

24
O unealtă din os de elefant, veche de 480.000 de ani, descoperită în Europa
24

14
Luna oferă o perspectivă unică asupra radiaţiei Pământului (studiu)
14

27
Omenirea nu este pregătită pentru a face faţă creşterii temperaturilor extreme (studiu)
27

















Comentează