Primarul comunei Perieni, Alexandru Iacob, a publicat pe pagina sa de Facebook un tabel cu persoanele aflate în izolare, cerând populaţiei sprijin pentru identificarea tuturor cetăţenilor întorşi din străinătate.
Postarea edilului a stârnit reacţii negative din partea unor cetăţeni, care au susţinut că prin publicarea listei se încalcă legea privind protecţia datelor cu caracter personal.
"Tabel nominal cu persoanele aflate în autoizolare în comuna Perieni. Pentru a monitoriza această situaţie, vă rugăm să ne sesizaţi dacă mai sunt persoane care sunt venite recent din afara ţării", este mesajul care însoţeşte fotografia cu lista postată de primar.
Prefectul judeţului Vaslui, Mircea Gologan, a declarat, pentru AGERPRES, că instituţia abilitată să analizeze situaţia şi să ia eventuale măsuri este Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, care poate fi sesizată sau se poate autosesiza în acest caz.
Potrivit listei publicate de primar, la nivelul comunei Perieni sunt izolate la domiciliu un număr de 62 de persoane. Lista conţine numele cetăţenilor întorşi din străinătate, data la care au intrat în izolare la domiciliu şi cea la care le expiră această perioadă, fără a cuprinde şi codurile numerice personale.
Coronavirus - Primăria care a publicat pe Facebook lista cu persoanele aflate în izolare
Explorează subiectul
Articole Similare

604
Alergările pe distanțe foarte lungi pot 'îmbătrâni' sângele. Ce arată un nou studiu
604

2.293
Adio, trecut! Martie 2026 aduce marea metamorfoză pentru 4 zodii alese de Univers
2.293

3.002
Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, reacție după anunțul privind moartea ayatollahului Ali Khamenei
3.002

763
Generația celor 47 de secunde: Cum ne-au fragmentat telefoanele puterea de concentrare
763

2.007
Horoscopul zilei de 2 martie 2026. Peștii primesc o veste bună. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
2.007

1.351
Lovitură în inima cămătarilor: Dobânzi uriașe și teroare pentru bani. Mai multe arestări la Cluj, într-un dosar de amploare
1.351

952
Cine este Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului: Putere, influență și conducere
952

93
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit cu un ierarh din Patriarhia Alexandriei la Mănăstirea Sfântul Cuvios Gherman
93

192
Racla cu un fragment din Moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena de la Mănăstirea Pantocrator ajunge spre închinare la Parohia Bădești din Argeș
192

5.223
Scriitor român, martor la lovitura din Dubai: 'Era ceva ce semăna a avion de vânătoare. A țintit o clădire din Palm Jumeirah'
5.223

65
Misiune de salvare în Munții Apuseni. Doi turiști francezi au rămas blocați pe o stâncă
65

181
Traficul rutier pe Drumul Expres 12, blocat în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme
181

3.358
România, în alertă! Structurile MAI, monitorizare și atenție sporită la toate obiectivele de interes, după declanșarea războiului SUA-Israel în Iran
3.358

















Comentează