Coronavirusul afectează inclusiv Black Friday - Amazon retrage reclamele pentru operațiunea comercială din Franţa

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 01-11-2020

Actualizat: 01-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Amazon a decis retragerea reclamelor pentru discounturile de Black Friday din Franţa, după ce guvernul a afirmat că această campanie este nedreaptă faţă micile magazine, care au fost nevoite să se închidă din cauza carantinei pentru noul coronavirus, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Franţa a intrat vineri în a doua carantină, autorităţile încercând să oprească creşterea numărului de infecţii. Măsurile includ şi închiderea magazinelor neesenţiale.

Un purtător de cuvânt al Amazon a spus că grupul a acceptat să oprească campania de publicitate la radio, referitoare la vânzările de Black Friday.

Cu toate acestea, sâmbătă a fost funcţională o pagină cu titlul ”Black Friday anticipat”, pe site-ul francez al Amazon, cu produsele comercializate cu discount.

Citește și: DOSAR 'Ăia 3.045.000 euro cad cu toții, nu rămâne așa în pom', îl asigura ofițerul Fleancu pe afaceristul Bogdan Savin, legat de expertiza din dosarul său penal

Ministrul adjunct al Economiei, Pannier-Runchaer, a spus că a cerut Amazon să îşi suspende campania. ”Nu era potrivită într-o perioadă în care 200.000 de firme sunt obligate să îşi închisă porţile”, a declarat aceasta sâmbătă, la postul de radio Europe 1.

Ziua de cumpărături cu discount Black Friday coincide de obicei cu vinerea în care are loc sărbătoarea de Thanksgiving în Statele Unite.

Campania din Franţa a Amazon urma să aibă loc în perioada 26 octombrie-19 noiembrie.

Retailerul online a fost nevoit să închidă unele depozite din Franţa în timpul primei carantine, din primăvară, după un conflict cu sindicatele legat de măsurile sanitare de prevenire a infectării angajaţilor cu noul coronavirus.

Întrebată dacă Amazon va putea să organizeze o campanie pentru vânzările de Black Friday în acest an, Pannier-Runacher a spus că nu este încă clar.

”Este un subiect pe care va trebui să îl stabilim cu toţi comercianţii”, a spus aceasta.

Restaurantele, cafenelele şi magazinele care nu comercializează produse esenţiale sunt obligate să îşi oprească activităţile cel puţin în următoarele două săptămâni.

Restricţiile au provocat nemulţumire în Franţa, mai ales în cazul librăriilor, politicienii din opoziţie şi personalităţi din lumea literară cerând ca acestea să rămână deschise.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri