Coronavirusul lovește din nou în fotbalul românesc: 6 cazuri depistate la Craiova

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 29-08-2020

Actualizat: 30-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Forbes

Șase cazuri de Covid-19 au fost înregistrate la clubul U Craiova 1948, iar meciul cu Ripensia Timișoara, programat sâmbătă, a fost amânat, a anunțat Federația Română de Fotbal.

Citește și: Ludovic Orban strigă 'BINGO' în interiorul partidului: moțiunea de cenzură nu va trece

„Federația Română de Fotbal anunță că meciul din Liga 2, runda inaugurală, U Craiova 1948 – Ripensia Timișoara, programat sâmbătă, ora 15:30, a fost amânat. Decizia a fost luată de Departamentul de Competiții al Federației Române de Fotbal după ce la clubul U Craiova 1948 au fost depistate 6 cazuri de COVID-19”, a anunțat sâmbătă FRF, informează Mediafax.

Potrivit Federației, meciul va fi reprogramat o singură dată, în prima dată disponibilă, dar nu mai devreme de 7 zile.

„În situația în care la finalul primei faze a campionatului (sezonul regular pentru Liga 2), vor exista partide restante și nu va mai fi nicio dată disponibilă, cluburile din cauza cărora nu s-au putut disputa jocurile restante vor pierde meciurile respective cu 0-3”, transmite FRF.

De asemenea, partida Metaloglobus – Pandurii Tg. Jiu, care trebuia să se dispute sâmbătă, de la ora 11.00, nu a mai fost programată deoarece clubul gorjean nu a dovedit că a efectuat teste RT-PCR. Cazul va fi judecat de Comisia de Disciplina a FRF.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri