Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Corp nou de clădire pentru Spitalul de Psihiatrie din Dragoești aflat în Vâlcea

spitale

Corp nou de clădire pentru Spitalul de Psihiatrie din Dragoești aflat în Vâlcea

Autoritățile județene din Vâlcea au inaugurat, luni, un corp nou de clădire pentru Spitalul de Psihiatrie din Dragoești, construcția fiind realizată cu fonduri de la bugetul județului, scrie Mediafax.

În clădirea cu două etaje, în care sunt amenajate 12 saloane cu câte două paturi și grup sanitar propriu, există și două izolatoare, o sală de tratamente, cabinete medicale, sală de mese, lift și vestiare pentru personal.

Investiția se ridică la 1,25 milioane euro, bani de la CJ Vâlcea.

Imobilul nou-construit oferă pacienților condiții de cazare superioare și este dotat cu sisteme de supraveghere video în saloane şi de detecţie la incendiu.

„Sunt bucuros că reușim să finalizăm încă o investiție care să vină în sprijinul cadrelor medicale și care să îmbunătățească actul medical și condițiile din spitalele vâlcene. În scurt timp, vom inaugura prima clădire de spital construită, în Râmnicu Vâlcea, după Revoluție și vom demara lucrările pentru noi corpuri de clădire la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea și la cel din Mihăești”, spune președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

În ultimii ani s-au investit peste 80 de milioane euro în infrastructura de sănătate din Vâlcea, în reabilitarea și dotarea cu aparatură medicală a celor trei spitale aflate în coordonarea CJ Vâlcea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.