Corupția este o amenințare directă la adresa democrației și securității naționale (premier)

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 29-02-2024

Actualizat: 29-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Guvernul Republicii Moldova

Fenomenul corupției reprezintă o amenințare directă la adresa democrației și securității naționale. La ședința Platformei Anticorupție, organizată la Ministerul Justiției, prim-ministrul Dorin Recean susține că a declarat că instituțiile responsabile de combaterea corupției trebuie să acționeze cât mai eficient, în beneficiul tuturor cetățenilor, transmite IPN preluat de stiripesurse.md

Șeful Guvernului a precizat că, în calea de integrare europeană a Republicii Moldova, combaterea corupției și asigurarea independenței și integrității sectorului justiției este o prioritate. „Corupția este o amenințare directă la adresa democrației și securității noastre naționale. Vedem asta și prin activitatea grupărilor corupte, care încearcă să oprească eforturile noastre de a reforma justiția și de a-i trage la răspundere pe cei care au furat țara. Sarcina noastră este să ne consolidăm eforturile pentru ca legea să se aplice egal pentru toți”, a declarat Dorin Recean, citat într-un comunicat de presă al Guvernului.

Platforma Anticorupție este un organ consultativ în domeniul anticorupție și al celor conexe corupției, creat pe lângă Ministerul Justiției.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri