DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cosmin Contra anunță APOCALIPSA la Dinamo: 'Majoritatea jucătorilor au înştiinţat clubul de neplata banilor. Mâine, probabil, mă voi duce să-mi iau la revedere'

www.prosport.ro
Cosmin Contra

Cosmin Contra a declarat, la Digi Sport, că a ajuns la “limita limitelor” şi că probabil astăzi va fi trimisă notificarea cu privire la terminarea contractului său cu FC Dinamo, astfel că joi va merge să-şi ia la revedere de la jucători.

“Nu ştiu dacă s-a trimis ce trebuie să se trimită. Nu am veşti de la avocat. Nu ştiu când se va trimite acea notificare cu terminarea contractului. Da, astăzi probabil se va întâmpla. Nu le-am spus băieţilor, am făcut antrenament normal. Mâine probabil mă voi duce să-mi iau la revedere de la jucători. De două zile, Rufo Collado nu a mai ajuns la Săftica. Înainte venea în fiecare zi. Jucătorii ştiu foarte bine prin ce am trecut. Este o chestie a mea personală, chiar am ajuns la limita limitelor. Nu ştiu situaţia jucătorilor, cine va pleca, cum va pleca. Din ce am înţeles eu cam majoritatea au înştiinţat clubul de neplata banilor. Eu am nevoie să fac pasul ăsta. Întotdeauna sunt dispus la negocieri, dar se pare că nu am cu cine să ajung la o înţelegere”, a spus Contra.

Citește și: Dezvăluire. Managerul ‘Spitalului Groazei’ din Reșița, cap de listă PNL la alegeri! A fost înscăunat de Nelu Tătaru în aprilie

El a precizat că dacă ar fi văzut o “fărâmă de speranţă” în ultimele trei luni în ceea ce priveşte partea financiară, atunci situaţia poate ar fi fost altfel. “Am o durere în piept de vreo trei săptămâni care nu mi se mai duce, aşa că prefer să mă dau la o parte din toate punctele de vedere. Mi-aş dori în ceasul al 12-lea să se întâmple un miracol, să fie un vis urât ce s-a întâmplat pentru toată suflarea dinamovistă, să fi trăit doar eu acest vis urât, să vină banii cu nemiluita. Am dat un master de cum să antrenezi jucători cu probleme în trei luni de zile. Vreau să mă duc să mă liniştesc acasă, cu familia, şi să am parte de nişte sărbători fericite”, a adăugat tehnicianul.

Citește și: Marcel Ciolacu face acuzații la adresa Guvernului: Se încearcă o coafare.Să apărem la Cotroceni cu nişte grafice, cum sunt plafoanele, cum nu evoluează pandemia .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.