Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cosmin Contra, nervos după înfrângerea cu Timişoara: Noi nu meritam să purtăm acest tricou în această seară. Nici eu, nici jucătorii

www.gsp.ro
Cosmin Contra

Tehnicianul dinamovist Cosmin Contra a declarat, după meciul cu Poli Timişoara, scor 1-2, că nici el şi nici jucătorii săi nu au meritat să poarte tricoul echipei Dinamo luni seară, având în vedere prestaţia pe care au avut-o. "Eşecurile sunt greu de digerat indiferent de circumstanţe, chiar dacă veneam după două victorii. Timişoara a demonstrat că eu nu vorbesc degeaba, ca să pup pe cineva undeva. Îi felicit pe cei de la Timişoara pentru această victorie, este meritată. Am avut o primă repriză bună, în care am controlat jocul, dar apoi nu-mi explic căderea din repriza a doua. Am făcut cadou ambele goluri, dar cel mai mult m-a dezamăgit că am părut o echipă debusolată după cel de-al doilea gol primit. Se poate întâmpla orice în fotbalul românesc, acum ăsta este locul pe care îl merităm în clasament. După cum am jucat în repriza a doua meritam să pierdem. Suntem la trei puncte de locul doi şi trebuie să ajungem în play-off, dar dacă va juca aşa în continuare Timişoara cred că vom avea o luptă grea. Noi nu meritam să purtăm acest tricou în această seară. Nici eu, nici jucătorii, dacă o echipă cu toate problemele pe care le-a avut anul trecut ne-a dominat în halul ăsta", a spus Contra.

Cosmin Contra a precizat că dacă pierde controlul echipei un antrenor trebuie să lase locul altcuiva, însă el nu se gândeşte acum la acest lucru, ci la cum să pregătească jucătorii pentru a-şi reveni. "De aceea sunt aici, să iau măsuri să revitalizez echipa. Dacă nu, plec eu sau alţii. Dacă pierde controlul echipei, un antrenor trebuie să-şi dea seama de asta şi să lase locul altcuiva. Nu are legătură cu nimic. Nu pot vorbi despre nimic altceva. E păcat de munca de până acum, dar dacă nu poţi ajunge la jucători e o problemă şi trebuie să laşi locul altcuiva. Dar e departe de mine acest gând acum. Acum mă gândesc doar cum să pregătesc săptămâna aceasta ca să ne revenim. Nu există tensiune la echipă, Jucătorii trebuie să accepte criticile sau faptul că suporterii pot înjura şi să demonstreze că pot reveni. Şi eu am fost înjurat, înjurăturile nu cad bine, dar sunt principalul vinovat pentru această înfrângere şi nu merit să port acest tricou, dar nici jucătorii. Le-am spus asta", a adăugat el.

Contra a mai spus că nu ştie ce se întâmplă cu jucătorii. "Azi s-a văzut o diferenţă foarte mare între prima şi a doua repriză şi s-a reflectat în jocul echipei. Probabil că atât au putut în seara asta, nu ştiu ce se întâmplă cu ei. Nu am posibilitatea să intru în mintea lor să ştiu de ce au această formă slabă în acest campionat. Sper să nu continue foarte mult această formă slabă", a afirmat tehnicianul. Formaţia Dinamo a fost învinsă, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), de echipa Poli Timişoara, într-un meci din etapa a noua a Ligii I. Golurile au fost marcate de Costache '30 pentru gazde şi Vaşvari '37 (penalti) şi Drăghici '63 pentru oaspeţi, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.