Cotaţiile petrolului au crescut cu peste 3%, pe fondul atacurilor aeriene şi al tensiunilor politice din Iran

Article thumbnail

Sursă foto: istockphoto.com

Preţurile petrolului au crescut puternic joi, cu peste 3% după informaţii privind activarea sistemelor de apărare aeriană deasupra Teheranului şi intensificarea tensiunilor interne din Iran, unde se conturează o luptă pentru putere între facţiuni rivale, transmite Reuters citat de news ro

Cotaţia petrolului Brent a urcat cu 3,4%, ajungând la aproximativ 105,4 dolari pe baril, după ce depăşise anterior pragul de 100 de dolari pentru prima dată în ultimele două săptămâni. La rândul său, West Texas Intermediate a crescut cu 3,56%, până la 96,30 de dolari pe baril.

Evoluţia pieţei a fost alimentată de relatări privind posibile atacuri aeriene şi de demisia lui Mohammad Baqer Qalibaf din echipa de negociere cu Statele Unite, considerată un semnal al întăririi taberei conservatoare din Iran.

În paralel, tensiunile geopolitice din regiune continuă să afecteze una dintre cele mai importante rute energetice globale, Strâmtoarea Ormuz, prin care tranzitează aproximativ 20% din oferta mondială de petrol.

Preşedintele Donald Trump a declarat că a ordonat forţelor navale americane să distrugă orice ambarcaţiune care încearcă să mineze această rută strategică, în timp ce Iranul a demonstrat controlul asupra zonei prin acţiuni militare şi capturarea unor nave comerciale.

Piaţa petrolului rămâne extrem de volatilă, influenţată de alternanţa rapidă a ştirilor privind extinderea armistiţiului şi escaladarea ameninţărilor militare. Analiştii avertizează că riscul unei deteriorări suplimentare a situaţiei de aprovizionare ar putea duce la o resetare a preţurilor la niveluri mult mai ridicate.

Deşi există un armistiţiu temporar, atât Statele Unite, cât şi Iranul continuă să restricţioneze tranzitul prin strâmtoare. În acest context, incertitudinea persistă, iar estimările privind reluarea fluxurilor normale variază de la câteva luni până spre finalul anului.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură8°C
Noros
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri