Deputatul Octavian Goga, care a intrat în Parlamentul României în anul 2016 pe listele Partidului Mişcarea Populară (PMP) Covasna, a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi conducere fără permis, informează agerpres.ro.
Prin decizia pronunţată luni, 24 septembrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut parţial sentinţa din luna martie a.c, înlăturând dispoziţia de executare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b şi i din Codul penal pe o perioadă de 2 ani după executarea sau constatarea executată a pedepsei stabilite.
În data de 13 martie 2018, instanţa l-a condamnat pe Octavian Goga la doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi la un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Potrivit sentinţei, în baza art.38 alin.1 din Codul penal raportat la art.39 din Codul penal "inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare".
La alegerile parlamentare din 2016, Octavian Goga a obţinut 1.967 de voturi, cu doar unul mai mult decât candidatul ALDE Covasna, şi a primit mandatul de deputat în urma redistribuirii voturilor la nivel naţional.
În luna iunie 2017, Octavian Goga a informat Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor că a demisionat din PMP şi că va activa în Grupul parlamentar al PSD.
Covasna: Deputatul Octavian Goga, condamnat definitiv la 2,4 ani de închisoare cu suspendare
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

42
Guvernul înăsprește legislaţia pentru exploatarea agregatelor minerale din terasă
42

1.893
Ciprian Ciucu anunță concedieri în șapte instituții: Din 267 de posturi vor rămâne 155
1.893

3.736
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.736

1.885
Nicușor Dan a izbucnit de Ziua Romilor, dar are planuri cu etnia: "Este nevoie de un efort comun! mai sunt multe de făcut"
1.885

3.242
Elena Lasconi spune că a fost audiată de DIICOT în scandalul fotografiilor trucate: Eu nu sunt procuror
3.242

5.560
Discuții aprinse în PSD. Vasile Dîncu: 'Există o presiune din teritoriu pentru schimbare'
5.560

143
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
143

222
Nicoleta Pauliuc: Imediat după sfintele sărbători vom începe o evaluare a industriei de apărare
222

5.277
Scandal pe hainele second-hand: Un proiect de OUG al Ministerului Mediului stârnește controverse și temeri privind închiderea magazinelor
5.277

97
Ciprian Ciucu: Programele Arte şi Evenimente Urbane Bucureşti vor fi auditate
97

169
Motreanu: Reprezentanţi ai PSD, obişnuiţi cu limbajul dublu, par surprinşi că Bolojan elimină privilegii, respectându-şi angajamentele
169

3.603
Guvernul devine „jupân” în criză: explicația Palatului Victoria pentru cele 84 de OUG-uri emise
3.603

6.448
VIDEO Momentul în care Ilie Bolojan a profețit tot ceea ce se întâmplă azi în România
6.448
















Comentează