Spania va trata o infecţie cu coronavirus ca pe o boală normală asemănătoare gripei, începând de luni, informează agenţia DPA, potrivit Agerpres.
Persoanele care se infectează cu coronavirus şi dezvoltă doar simptome uşoare sau sunt asimptomatice pot continua să ducă o viaţă normală. Nici efectuarea unui test, nici izolarea la domiciliu nu mai sunt obligatorii.
Doar persoanele expuse riscului vor continua să fie vizate de cerinţele anterioare. Printre acestea se numără cele cu vârsta de peste 60 de ani şi cele imunodeficiente, precum femeile însărcinate şi personalul sanitar.
Aceasta înseamnă că singura măsură rămasă pentru stoparea răspândirii coronavirusului în majoritatea regiunilor este purtarea obligatorie a măştilor de protecţie în spaţiile publice închise, precum şi în mijloacele de transport în comun, inclusiv în avioane.
În Galicia, sunt în continuare în vigoare prezentarea dovezii vaccinării, a testării negative sau a recuperării după COVID-19 la intrarea în spitale şi în cămine de bătrâni, la fel ca şi limitarea numărului de persoane aflate la o masă în restaurante. Dar chiar şi la aceste restricţii urmează să se renunţe pe 9 aprilie.
Situaţia epidemiologică din Spania, deosebit de afectată la începutul pandemiei de coronavirus, s-a atenuat considerabil.
Rata de incidenţă pe şapte zile înregistrată vineri a fost de 227 la 100.000 de locuitori, doar 3,6% din toate paturile de spital fiind ocupate de pacienţi cu COVID-19.
Aproape 85% din populaţie este considerată vaccinată, 51% primind în plus o doză de rapel (booster).
COVID-19 - Țara care va trata o infecţie cu coronavirus ca pe o boală normală asemănătoare gripei
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

60
O mutație genetică rară l-a ajutat pe un pacient infectat cu HIV să se vindece complet
60

4.831
Chefir sau iaurt? Diferența majoră care îți schimbă alegerea. Ce nu și-a spus nimeni despre aceste super-alimente
4.831

4.116
Date îngrijorătoare: jumătate din problemele medicale ale românilor au o cauză comună
4.116

124
Șansă la viață în dimineața de Paște: Prelevare de organe și transplanturi în Capitală
124

2.081
România deschide negocierile cu Pfizer după scandalul vaccinurilor: Miza uriașă a vizitei lui Rogobete în SUA
2.081

98
Atenție la consumul de ouă de Paște! Specialiștii trag un semnal de alarmă
98

2.161
Care sunt efectele postului intermitent (studii)
2.161

290
Obiectul pe care îl folosești zilnic și care poate deveni un adevărat focar de bacterii
290

164
Studiu: Programul neregulat de somn, asociat cu un risc mai mare de boli cardiovasculare
164

1.659
Pericolul invizibil din farfurie: alimentele care pot provoca intoxicații dacă sunt păstrate greșit
1.659

1.973
Motivul pentru care primele raze de soare din primăvară devin periculoase pentru om
1.973

1.958
Alertă: virus din fructe de mare și pești ajunge la oameni și poate provoca o boală gravă a ochilor
1.958

80
Affidea Hospitals ”Sfântul Sava cel Sfințit” rămâne alături de pacienți, de Paște
80
















Comentează