Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, dr. Alexandru Calancea, care este şi coordonatorul sistemului medical la nivel judeţean, a declarat, marţi, că unitatea medicală s-ar putea redeschide în luna noiembrie pentru pacienţi cronici non-COVID suceveni, dar şi din judeţele vecine, care vor avea din nou acces la servicii medicale, pentru unele specialităţi.
Calancea a spus că s-a închis, deja, compartimentul de Pediatrie COVID din spital şi la fel se va întâmpla cu Secţia de Medicină Internă.
"Vrem să eliminăm complet patologia COVID din spitalul nou şi să primim patologia non-COVID din tot judeţul şi nu numai. Avem solicitări pentru cardiologie de la Botoşani, pentru dializă, nefrologie şi radiologie intervenţională de la Piatra Neamţ şi de radiologie intervenţională de la Bistriţa. Deocamdată vom primi doar urgenţele medico-chirurgicale, dar sperăm ca de la 1 noiembrie, încet, încet să primim şi pacienţii cronici", a spus Calancea.
El a precizat că ambulatoriile de specialitate ale spitalelor au rămas deschise pentru pacienţii non-COVID, iar medicii care, din cauza pandemiei, au activitate redusă sau nu au activitate pe secţie şi-au extins programul în ambulatoriu.
Totodată, Calancea a spus că, în ceea ce priveşte managementul pacienţilor cu COVID, există o colaborare foarte bună cu Spitalul Municipal Rădăuţi, iar în cazul în care numărul de infectări creşte va intra automat pentru a sprijini pe această linie şi Spitalul Municipal Fălticeni, astfel încât SJU să poată rămâne deschis pentru pacienţi cu afecţiuni non-COVID, apreciind că amploarea pandemiei în judeţ se va reduce spre sfârşitul acestei luni.
Copiii diagnosticaţi cu COVID-19 care au nevoie de internare sunt direcţionaţi, în prezent, către Spitalul Municipal Rădăuţi unde sunt internaţi, la această dată, 11 copii cu forme medii de boală, cel mai mic în vârstă de 3 săptămâni, iar cel mai mare în vârstă de 10 ani, iar şase dintre copii au şi mamele pozitive, în tratament.
Totodată, coordonatorul judeţean al sistemului medical a subliniat că, în prezent, fluxurile de pacienţi funcţionează foarte bine şi, de o săptămână, mortalitatea la nivelul SJU s-a înjumătăţit, scăzând la 4-5 decese pe zi, faţă de 8-9-10 în perioada anterioară.
"Pacientul nu mai este plimbat între spitale şi este transportat exact unde este nevoie pentru tratamentul problemei de sănătate pe care o are. De exemplu, dacă un pacient care stă în cartierul George Enescu din Suceava are o patologie de competenţa spitalului din Rădăuţi este dus direct acolo, nu vine mai întâi la Suceava şi după aceea la Rădăuţi. La fel se procedează cu pacienţii cu COVID, în funcţie de gravitatea bolii. Dacă pacientul este la un spital din judeţ şi starea lui se agravează, este adus la Suceava. Dacă se îmbunătăţeşte, este transferat la un spital care se îngrijeşte de cazurile uşoare. Lucrurile au început să funcţioneze foarte bine, sunt mulţumit", a mai spus dr Alexandru Calancea.
În judeţul Suceava sunt 697 de pacienţi cu COVID-19 în spitale, iar 79 suspecţi de această patologie au fost internaţi în ultimele 24 de ore, a informat anterior, marţi, Prefectura Suceava.
Potrivit sursei citate, în prezent sunt active 3.349 de cazuri de COVID-19, în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava sunt internaţi 639 de pacienţi, dintre care 257 cu COVID-19, iar unitatea ATI nu mai are paturi libere pentru pacienţi cu această patologie.
În SJU Suceava se află 131 bolnavi infectaţi cu SARS-CoV-2 care prezintă forme grave, iar 18 cu forme critice sunt internaţi în secţia ATI, dintre care opt ventilaţi non - invaziv şi trei intubaţi.
SJU Suceava dispune, la această dată, de 319 paturi libere, dintre care 40 pentru pacienţi cu COVID-19, 258 în sectorul non-COVID şi 21 pentru zona tampon.
COVID-19 - Decesele la SJU Suceava s-au înjumătăţit
București
12°C
Articole Similare

1.562
SURSE - PSD pregătește o mutare de forță în Coaliție: „O să deblocăm în Parlament tot ce blochează Bolojan”
1.562

6.784
Ucigașul nevăzut al omenirii se dezvoltă în liniște deplină: Pericolul ne pândește din umbră și va lovi cu putere în următorii ani
6.784

2.913
Oamenii de știință au descoperit un comutator ascuns în creier
2.913

42
Bianca Balti lansează o fundație pentru sprijin psihologic în tratamentul cancerului
42

921
Studiul care pune diagnosticul "Sănătății": Colegiul Medicilor din România prezintă datele "dureroase" de Sănătate Publică şi Management
921

44
Colegiul Medicilor: incertitudinea și influența politică afectează cariera medicilor
44

38
Policlinica Spitalului Județean Târgu Jiu, închisă pe 7 aprilie de Ziua Mondială a Sănătății
38

123
Consumul ocazional dar excesiv de alcool poate tripla riscul de leziuni hepatice severe, avertizează specialiştii
123

206
Activitatea banală care îți poate afecta creierul fără să-ți dai seama
206

59
Nicuşor Dan - la Timişoara; va vizita, alături de ministrul Sănătăţii, centrul de mari arşi
59

29
Ministrul Sănătăţii s-a întâlnit cu trimisul special al SUA pentru parteneriate globale
29

36
De ce unele virusuri rămân în organism toată viaţa: un studiu a identificat factorii genetici implicaţi
36

3.115
Noua modă - 'zombi filler'. 'Se poate spune că a mers la sală'. Oamenii au început să-și injecteze grăsime din cadavre
3.115
















Comentează