Franţa a lansat miercuri campania de vaccinare împotriva COVID-19 pentru copiii cu vârste între 5 şi 11 ani, a anunţat ministrul sănătăţii francez, Olivier Veran, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Vom începe vaccinarea oficială pentru copiii" din acest segment de vârstă, a declarat ministrul la postul BFMTV-RMC, precizând că, în schimb, doza de rapel nu a fost extinsă "deocamdată" pentru adolescenţi.
La rândul său, ministrul francez al muncii, Elisabeth Borne, a îndemnat la rândul său întreprinderile "să accelereze" recurgerea la telemuncă în faţa COVID-19, cerându-le să se pregătească "de pe acum" să o "întărească" la începutul anului viitor, cu 3-4 zile pe săptămână.
"Este clar că, în situaţia actuală, trebuie accelerată, întărită telemunca (...), cu o ţintă de cel puţin trei zile pe săptămână pentru posturile care o permit sau chiar patru când este posibil", a declarat ministrul muncii la postul de radio Europe 1.
Valul de Omicron avansează foarte rapid în Franţa, cu câteva zile înainte de Crăciun, cu circa 20% dintre cazuri pozitive la această variantă foarte contagioasă, comparativ cu 10% săptămâna trecută, a anunţat marţi seara guvernul francez, care se confruntă cu o intensificare a epidemiei în plină iarnă.
Rata de incidenţă de COVID-19 a înregistrat un nou record în Franţa, de 545 de cazuri pe săptămână la 100.000 de locuitori şi aproape dublu la Paris.
COVID-19 - Franţa a lansat campania de vaccinare pentru copiii între 5 şi 11 ani
București
10°C
Articole Similare

908
Iranul a lovit unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare antirachetă ale Americii, considerat o „umbrelă” de apărare în regiune
908

572
Donald Trump vrea să schimbe fața Americii Latine: ce e „Scutul Americilor” / Planul impus prin forță și presiune în regiune
572

211
Guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei explică "operațiunea Oşceadbank" / Avocat: Incidentul este unul foarte grav
211

1.230
VIDEO Prețul petrolului a atins un maxim istoric din 2023: Qatarul avertizează că toată producția din Golf s-ar putea opri în câteva zile
1.230

7.422
VIDEO Președintele își cere scuze - Iranul schimbă brusc strategia de război și anunță că nu va mai ataca țările vecine
7.422

6.341
UPDATE Explozie puternică în aeroportul din Dubai: avioanele se rotesc deasupra aeroportului / Fragmente căzute după o interceptare fulger
6.341

108
VIDEO Gardienii Revoluţiei susţin că au vizat „grupuri separatiste” din Kurdistanul irakian
108

4.395
Războiul se extinde? După Rusia, vine China. Teheranul va primi putere financiară și militară de la Beijing, dezvăluie serviciile secrete americane
4.395

81
Revoluția continuă - Un rapper este pe cale să devină noul prim-ministru al Nepalului
81

1.443
VIDEO Rusia reia atacurile brutale în Ucraina: 6 morți în ultima lovitură / Polonia a ridicat avioanele de apărare
1.443

4.429
VIDEO După ce Iranul a strâns șurubul, americanii îi reevaluează pe ruși: petrolul de la Moscova ar putea să fie exceptat de la sancțiuni
4.429

166
Se investighează dacă bombardamentul asupra unei școli de fete din Iran ar putea fi rezultatul unei lovituri americane. Sunt indicii în acest sens
166

9.637
Iranul intră într-o nouă eră: „triumviratul” care conduce țara / Au luat decizia care va înfuria SUA, Israelul și toți actorii regionali
9.637

















Comentează