DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

COVID-19 - Furt de vaccinuri în India. Hoțul a returnat prada cu un bilet în care își cere scuze

romania-actualitati.ro
vaccin

Un hoț a furat 1.700 de doze de vaccin anti-COVID dintr-un spital din statul indian Haryana. Apoi, a returnat vaccinurile și a lăsat un bilet cu scuze. Furtul a avut loc într-un moment în care India a doborât recordul mondial la noi cazuri COVID înregistrate într-o singură zi, notează Mediafax.

Hoțul furase peste 1.700 de doze de vaccin anti-COVID-19, dintr-un spital din statul indian Haryana, scrie NDTV.

Ulterior, hoțul a lăsat vaccinurile furate într-un magazin de ceaiuri, situat în fața unei secții de Poliție, spunându-i vânzătorului că a adus mâncare pentru poliție.

Hoțul a lăsat și un bilet în care a scris că nu știa că a furat doze de vaccin anti-COVID.

„Îmi pare rău, nu știam că sunt medicamente împotriva coronavirusului”, a scris hoțul în bilețel.

Conform independent.co.uk, furtul a ieșit la iveală când un angajat al spitalului a observat că încuietoarea congelatorului în care erau vaccinurile a fost spartă.

Poliția a început o anchetă în acest caz și îl caută pe hoț.

India anunța joi aproape 315.000 de noi cazuri de COVID-19 într-o singură zi, reprezentând un record mondial.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.