Un număr de 84 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani au fost vaccinaţi împotriva COVID-19 în judeţul Covasna, informează conducerea Prefecturii.
Potrivit prefectului Raduly Istvan, 18 din cei 84 de copii care s-au prezentat la centrele de vaccinare antiCOVID-19 împreună cu părinţii lor au primit şi cea de a doua doză.
"La Sfântu Gheorghe au fost vaccinaţi 46 de copii cu doza 1 şi alţi 18 copii cu ambele doze, la Târgu Secuiesc 15 copii au primit doza 1, iar la Brădet 5, de asemenea prima doză" , a precizat acesta.
Conform Prefecturii, în ultima lună, respectiv în perioada 20 ianuarie şi 20 februarie, în judeţul Covasna au fost administrate 2.865 de vaccinuri anti-COVID-19, dintre care 347 au fost prima doză.
"Aceasta reprezintă puţin mai mult de zece vaccinări cu prima doză pe zi. Nu este de mirare că s-a decis ca într-o parte din programul lor, centrele de vaccinare să efectueze testare anti-COVID (...) Puţin peste o treime, 33,68%, din populaţia de peste 12 ani a judeţului poate fi considerată protejată, adică având cel puţin două vaccinuri, respectiv vaccinul monodoză Johnson & Johnson sau care a făcut boala în ultimele 180 de zile, faţă de 31,34% în urmă cu o lună (...) Toată lumea vorbeşte despre sfârşitul epidemiei, despre ameliorarea situaţiei, dar aceasta nu poate fi o consolare pentru rudele celor 39 de persoane care au murit în ultima lună, dintre care doar trei erau vaccinate", a declarat prefectul, în cadrul unei conferinţe de presă.
În judeţul Covasna sunt deschise în continuare toate cele cinci centre de vaccinare din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Covasna, Brădet-Întorsura Buzăului şi Baraolt, primele patru având şi program de testare COVID-19.
COVID-19 - Un număr de 84 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani au fost vaccinaţi în judeţul Covasna
București
15°C
Articole Similare

21
Copil de 13 ani, prins la volan. În fuga de polițiști, s-a oprit cu maşina într-un gard
21

21
Poliţiştii din Constanţa cercetează cazul unui bărbat găsit mort în Dunăre
21

4.059
BREAKING Starea lui Mircea Lucescu s-a agravat, nu a răspuns la tratamentul administrat. Medicii confirmă complicații grave
4.059

42
Incendiu puternic în Brebu Megieşesc. Pompierii din Prahova intervin
42

41
'Ţinutul Zimbrului' din Neamț concurează pentru Destinaţia Anului 2026
41

52
Mascații au descins în Bacău: patru suspecți duși la audieri într-un dosar de violență
52

10.709
VIDEO Descinderi în Capitală, după ce Dorian Popa și Meko au pus interlopii să îl bată pe Alex Bodi. S-a lăsat cu pumni în cap
10.709

69
'Simfonia Lalelelor' revine la Pitești cu o ediție extinsă de 10 zile
69

22
Turiștii din Rânca vor putea schia gratuit în prima zi de Paște
22

2.515
VIDEO Marinela Mincă, reacție după avizul negativ al CSM: 'Am ce să îmi reproşez. Mă ambiţionez să dovedesc că a fost doar o întâmplare' / Planul pentru evitarea prescripției la DNA
2.515

3.538
UPDATE Membrii AUR care ar fi violat o adolescentă la Școala de Vară de la Neptun, au fost trimiși în judecată: Riscă ani grei de pușcărie
3.538

82
Scene de coșmar în Târgu Jiu: Un bărbat și-a lovit mama în cap. Femeia, transportată de urgență la spital
82

79
Descinderi în forță în Hunedoara şi Arad: 16 percheziții și peste 100.000 de articole pirotehnice confiscate
79
















Comentează