Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cozmin Gușă iese la rampă: 'Cu isteria nu se rezolvă nimic niciodată'

www.paginademedia.ro
Cozmin Gușă

Președintele Federației Române de Judo a pictat o imagine sumbră a sportului românesc, care se găsește acum într-o situație dramatică, lipsit în multe cazuri de susținere din partea autorităților și de finanțare. Conducătorii noștri "nu înțeleg utilitatea sportului pentru mentalitatea și forța unei națiuni", a concluzionat Gușă, care a vorbit în direct la Realitatea TV de la ceremonia de deschidere a Campionatelor Mondiale de Judo organizate la Budapesta.

Aflat la Budapesta la debutul Campionatelor Mondiale de Judo, Cozmin Gușă, președintele Federației Române de Judo, a vorbit despre necesitatea unei reconstrucții raționale și lipsite de isterie în sportul, dar și în societatea românească.

"M-a uitat la știri cât am putut. Comparația între isterie și construcție mă face să pornesc de aici discuția. Cu isteria nu se rezolvă nimic niciodată. Cu proiecte de construcție în care participă oameni raționali, corecți, bine finanțați, se mai poate face ceva. Apropo de sport...aici (Budapesta, n.r.), la primele mese, în primele rânduri sunt președinți de companii care cred că trec de 100 de miliarde de euro cifră de afaceri, de la cea mai mare companie a Chinei, care tocmai ce a cumpărat Rompetrol în România, până la cea mai mare companie de consultanță pe proiecte speciale a francezilor, ca să nu mai vorbesc de companiile locale sau regionale, care au venit să îi omagieze pe sportivi și pe administratorii sportului, pentru că aici e un proiect win-win. Ei au pus banii într-un sport care le-a adus și lor prestigiu. Sportul s-a putut dezvolta, un spirit s-a putut dezvolta și nimeni nu a vociferat sau nu a ridicat probleme sau fel de fel de anchete legate de "de ce ăla a finanțat, de ce ăla a beneficiat", așa cum ne împotmolim noi în sportul românesc”, a spus Gușă.

Citește și: Trump a nominalizat UN ROMÂN la conducerea Oficiului pentru Brevete şi Mărci din SUA

Președintele Federației de Judo a făcut o paralelă între România și alte țări care nu avantajează deloc țara noastră

"Am înțeles că au fost și cei doi reprezentanți la vârf ai sportului românesc în direct - ministrul Sportului și președintele COSR. E bine că au venit. Nu știu dacă vor pleca foarte veseli de la această manifestație, pentru că prezența la vârf a oamenilor din business și a celor din politic e ceva ce în România nu putem să visăm deocamdată. Ai noștri nu înțeleg utilitatea sportului pentru mentalitatea și forța unei națiuni. Nu doresc să înțeleagă. Se mai duc pe la un meci, se lasă aplaudați ca și cum ar avea un merit. La Arad la Cupa Europeană de Judo, liberalul Orban și miniștri sau primari au stat cât timp a fost Realitatea TV în direct, apoi au plecat unul câte unul, neasistând la nicio finală de judo, nedorind să premieze sportivii români sau internaționali. Nu am văzut pe unul să meargă la un judokan să întrebe: ”Cât costă un kimono? Ai luat aurul. Ce putem face pentru tine?” Nu i-a intereat deloc", a observat Gușă.

Vezi şi: SONDAJ Avangarde: Ce încredere au românii în Iohannis, Tudose şi alţi lideri. Topul celor mai apreciaţi miniştri

Marile valori, a observat președintele Federației de Judo, sunt uitate de statul român.

"Asta e imaginea sumbră a sportului. Ne facem poze, ne folosim cât putem de Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Gică Hagi, Doroftei, Alina Dumitru, apoi nu îi întrebăm dacă au vreo nevoie, vreo idee, vreun proiect. Pe Ilie Năsatse l-au păcălit că îi fac o academie de tenis. L-au trimis prin cancelariile occidentale unde are relații ca să facă lucruri pentru ei, nu i-au făcut academia. Pe Nadia Comănesci nu o sună, nu o folosesc, au păcălit-o că fac o sală de sport cu numele ei în care să poată să promoveze inclusiv gimnastica. Nu au făcut nici asta, iar săraca Nadia în fiecare zi îmi trimite mesaje despre România. Strigătele de disperare ale lui Doroftei care are probleme cu restaurantul de unde își întreține familia nu le-a auzit nimeni. Nu am văzut vreun primar care să spună: ”domnule, hai să vedem cum relocăm”, pentru că a băgat bani mulți acolo. El ne-a adus mari beneficii internaționale. Aduceți-vă aminte de acest copil teribil al boxului, care a distrus ierarhiile, care ne-a pus pe toate marile televiziuni și pe care azi nu îl sună nimeni să întrebe ce probleme are. Ăștia suntem, să ne acceptăm soarta și să nu fim atît de isterici. Dacă nu vom mai fi isterici și dacă nu vom urî, mai avem o șansă", a concluzionat Gușă.

Președintele Federației Române de Judo a subliniat că aceeași atitudine există și față de președintele Federației Internaționale de Judo, românul Marius Vizer. "Marius Vizer este un mare patriot. Are multe calități, dar în primul rând este un mare patriot și suferă mult pentru că nu este folosit de țara sa. Ăștia sunt politicienii. Se laudă cu Vizer, îl roagă să mai dea un telefon să le mai înlesnească o legătură în plan internațional de la est la vest, dar cam atât", a spus Gușă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.